Cauta

S-a „aprins” Atena! Ciocniri violente între polițiști și protestatari în fața Parlamentului

Atena

Dezastrul de la granița Greciei se mută la Atena! Mii de oameni s-au manifestat violent, joi seară, în fața Parlamentului, împotriva unui proiect de lege care încearcă să reglementeze protestele de stradă.

Legea a fost introdusă de guvernul conservator al Greciei, în încercarea de a reglementa demonstrațiile despre care spune că amenință siguranța publică și că afectează comerțul. Protestele stradale apar frecvent în Grecia, care încă se recuperează de la criza socio-economică profundă care a izbucnit la sfârșitul anului 2009.

Inițial pașnică, manifestația a degenerat în cele din urmă în ciocniri cu scutierii, transmite Reuters. Unii dintre manifestanți au devenit violenţi şi au aruncat cu cocktailuri Molotov în poliţie, iar forţele de ordine au răspuns cu gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea din Piața Syntagma, potrivit presei locale.

Oamenii au ieșit în stradă împotriva legii demonstrațiilor, care introduce o serie de limite pentru organizarea protestelor, chiar le interzice, dacă autoritățile consideră că reprezintă un pericol la adresa siguranței publice. De asemenea, organizatorii ar urma să fie trași la răspundere pentru orice pagube provocate de protestatari.

„Revoluție” la Belgrad din cauza pandemiei

Și Belgradul a fost centrul unei răzmerițe, miercuri seară. În centrul capitalei Serbiei au avut loc încleștări între protestatari și oamenii legii, soldate cu zeci de răniți. Protestele violente au izbucnit după ce președintele țării, Alexander Vucic, a anunțat că intenționează să revină la măsurile restrictive din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19.

Cei mai radicali demonstranți au atacat cordoanele de poliție, au reușit să pătrundă în holul clădirii parlamentului, au incendiat trei automobile poliției și câteva containere de gunoi. Forțele de ordine au utilizat gaze lacrimogene și alte mijloace speciale pentru a stinge răzmerița de pe străzi.

Manifestanții dau vina pe partidul aflat la putere că a ridicat prea repede restricțiile și acum toată țara are de suferit. Numărul infectărilor zilnice a crescut de 7 ori în ultimele două luni. Spitalele abia dacă mai fac față, iar personalul medical e epuizat.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version