AcasăȘTIRI EXTERNERusia trage o rachetă anti-satelit și pune în pericol echipajul Stației Spațiale...

Rusia trage o rachetă anti-satelit și pune în pericol echipajul Stației Spațiale Internaționale

Rusia trage o rachetă anti-satelit și pune în pericol echipajul Stației Spațiale Internaționale

Statele Unite au condamnat luni, 15 noiembrie, lansarea „periculoasă” a unei rachete anti-satelit de către Rusia. Incidentul i-a forțat pe cei șapte oameni de la bordul Stației Spațiale Internaționale – inclusiv doi cosmonauți ruși – să se refugieze în navele andocate.

Potrivit Washingtonului, Moscova a lansat o rachetă anti-satelit „periculoasă și iresponsabilă” în cadrul unei demonstrații de forță care a amenințat direct siguranța astronauților de la bordul ISS. Acest incident relansează temerile că spațiul se va transforma într-un câmp de luptă între marile puteri.

1.500 de resturi orbitale

„Rusia a efectuat în mod iresponsabil un test de distrugere a unei rachete anti-satelit cu ascensiune directă împotriva unuia din propriii sateliţi”, a declarat șeful diplomației americane, Antony Blinken. „Acest test a generat până acum peste 1.500 de resturi orbitale trasabile și va genera probabil sute de mii de bucăți mai mici de resturi orbitale”, a adăugat el.

Stația Spațială trece „prin sau lângă norul (de resturi) la fiecare 90 de minute”, a precizat NASA într-un comunicat.

În timpul celei de-a doua și a treia treceri – între aproximativ orele 2 și 4 pe coasta de Est americană – cele șapte persoane aflate în prezent la bordul ISS s-au refugiat pe navele lor, amarate de stație, pentru a se pregăti pentru o eventuală evacuare de urgență. Rușii Anton Shkaplerov și Piotr Dubrov s-au refugiat în nava lor spațială Soyuz alături de astronautul american Mark Vande Hei. Americanii Raja Chari, Thomas Marshburn, Kayla Barron și germanul Matthias Maurer s-au îmbarcat pe Crew Dragon de la SpaceX.

Șeful NASA „scandalizat”

„Sunt scandalizat de această acțiune iresponsabilă și destabilizatoare”, a declarat șeful agenției spațiale americane, Bill Nelson, într-un comunicat. „Este de neconceput că Rusia ar pune în pericol nu numai astronauții americani și partenerii internaționali din ISS, ci și propriii cosmonauți”, scrie France 24.

Multe trape rămân în prezent închise între diferite module ca măsură de precauție (dar nu între segmentul rus și cel american). „Deșeurile create de acest test periculos și iresponsabil vor amenința pentru decenii viitoare sateliții și alte obiecte spațiale vitale pentru securitatea, economia și interesele științifice ale altor națiuni”, a acuzat Blinken. El a promis că SUA vor „colabora cu aliații și partenerii pentru a încerca să răspundă la acest act iresponsabil”.

Moscova a mers pe burtă

Anterior, agenția spațială rusă Roscosmos i-a declarat în afara oricărui pericol pe astronauții de la bordul ISS, fără a menționa un test de rachetă. „Orbita obiectului care a forţat astăzi echipajul să se mute în navă potrivit procedurilor standard s-a mutat faţă de orbita ISS. Staţia se află în zona verde”, a comunicat Roscosmos.

Pentagonul a spus că „lucrează activ pentru a caracteriza câmpul de resturi”. Aceasta presupune în special identificarea traiectoriei fiecăruia dintre obiecte, pentru a identifica potențialele amenințări de coliziune. „Ne uităm îndeaproape la tipul de mijloace pe care Rusia pare să dorească să le dezvolte”, a adăugat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, adăugând că Moscova nu a avertizat Washingtonul în prealabil.

Un test „pur militar”

Tirurile anti-satelit a fost deja efectuate de doar patru națiuni, SUA, China, India și Rusia. Sunt foarte criticate din cauza cantității mari de resturi generate, care devin proiectile periculoase. Ei pot lovi apoi miile de alți sateliți de pe orbită, pe care țările se bazează pentru o mulțime de activități, de exemplu comunicare sau . Prin urmare, posibilitatea de a distruge sateliți din alte țări se poate dovedi a fi un atu militar strategic.

Potrivit astrofizicianului Jonathan McDowell ,deducând traiectoriile ISS și ale obiectelor cunoscute, satelitul vizat de Rusia ar putea fi un satelit numit Cosmos 1408, care nu mai este activ din anii 1980.

„Distrugerea lui nu era absolut necesară”, a judecat specialistul. „Acesta este un test pur militar”. „Avem deja prea multe resturi acolo sus pentru a genera în mod deliberat mai multe, este de neiertat”, a adăugat el.

Potrivit acestuia, unele resturi produse de acest test se vor dezintegra la intrarea în atmosferă „în următoarele luni”, dar altele ar putea rămâne pe orbită până la zece ani.

author avatar
Tudor Borcea