Adunarea Generală a Națiunilor Unite a votat joi pentru suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului pentru invazia sa în Ucraina, anunță The Guardian. 93 de țări au votat în favoarea moțiunii, în timp ce 24 de țări au votat împotrivă și 58 de țări s-au abținut.
S-a atins astfel pragul cerut de două treimi din membrii adunării pentru ca votul să treacă, abținerile nefiind luate în considerare. „Criminalii de război nu au loc în organismele ONU care au ca scop protejarea drepturilor omului”, a transmis ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba. „Sunt recunoscători tuturor statelor membre care au ales partea corectă a istoriei”.
Participarea Rusiei în Consiliul Drepturilor Omului „este o farsă” şi este momentul ca Adunarea Generală a ONU să suspende această ţară din forul Organizaţiei Naţiunilor Unite, declara, luni, ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, într-o conferinţă de presă la Bucureşti. Diplomatul a amintit că 140 de state din ONU au condamnat Rusia pentru invazia din Ucraina şi a cerut eforturi rapide, suplimentare.
Ambasadorul ucrainean la ONU, Serghi Kisliția, a fost primul care a luat cuvântul în Adunarea Generală a ONU și a cerut tuturor statelor membre să sprijine rezoluția de suspendare a Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului.
China a votat împotrivă
Deși a recunoscut că un vot de suspendare a unei țări din Consiliul pentru Drepturile Omului este „o acțiune rară și extraordinară”, el a spus că „acțiunile Rusiei sunt dincolo de orice limită”.
La rândul său, adjunctul ambasadorului rus la ONU, Ghennadi Kuzmin, a cerut tuturor statelor membre ONU să respingă rezoluția de suspendare a Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului, calificând proiectul drept „un precedent periculos”.
Printre țările care au votat împotriva rezoluției s-au numărat China, un aliat al Moscovei care a refuzat să critice invazia, Iranul, fosta republică sovietică Kazahstan și Cuba comunistă, precum și Belarus, Siria și Rusia însăși.
URGENT🚨
The UN General Assembly votes to suspend Russia’s membership in the UN Human Rights Council @UN_HRC
In favor: 93
Abstained: 58
Against: 24 pic.twitter.com/6EavdZJspc
— UN News (@UN_News_Centre) April 7, 2022
de ce nu merg 10000 soldati ONU in Odesa , Kiev , Nicolaev, Mariupol etc ?
Asa baieti. Continuati aceasta politica tembela de a rupe roate podurile cu Rusia si o sa vedeti unde se poate ajunge. In loc sa-ti tii dusmanul aproape si sa ai niste relatii economice cu el din care sa iti fie bine si tie, tu il indepartezi. Sa nu te miri atunci cand se va alia cu China si cu India si va face un nou pol de putere mondial, in timp ce Europa va face frigul si foamea. Politica unor capete seci cu salarii de 20.000 de euro pe luna.
Tembelism exista si din partea americanilor prin a caror zgandarire s-a ajuns la aceasta situatie (a razboiului in Ucraina). Da, isi vor vedea indeplinite planurile de a slabi si chiar ingenunchea economic Europa cu care aveau totusi relatii normale, dar vor crea si se vor lovi de o problema mult mai mare, aceea a crearii unui bloc adversar aliat mult mai mare si mai puternic atat economic cat si militar decat Europa. Cred americanii ca o sa impuna agenda sorosista in toata lumea? Nu o sa le mearga!