Când America își simte amenințată supremația pe piețele financiare internaționale, cumva se aprinde un conflict mocnit într-o regiune de pe glob și războiul local izbucnit are darul de a reconfirma poziția dolarului. Cine vede aici o teorie a conspirației, să-și amintească numai cum a fost pedepsit Gaddafi după ce a îndrăznit să anunțe că pune bazele unei monede alternative pe „Continentul negru”, un dinar african susținut de aur, suficient de puternic încât să înlocuiască petrodolarul din toate tranzacțiile comerciale. Amenințată de SUA cu excluderea din SWIFT, Rusia pregătește o lovitură de proporții – negociază cu China pentru o nouă arhitectură financiară, un parteneriat care va detrona dolarul și va impune un alt sistem de plată pe piața comerțului internațional.
Iată că, după victoria talibanilor în Afganistan, americanii se pregătesc să intre într-o altă capcană a morții, una plasată la granițele Rusiei, în Ucraina. Întreaga industrie militară din SUA pune presiune pe Casa Albă pentru a interveni în conflictul din Donbas, propagandiștii bine plătiți din Congres vorbind întruna despre „combaterea agresiunii rusești”.
Ce reprezintă sistemul SWIFT
Sistemul SWIFT pentru tranzacțiile financiare între băncile din întreaga lume a reprezentat ani la rând singurul sistem de plăți internaționale. Însă acest rol important a început să se erodeze în momentul în care America a decis să folosească SWIFT drept armă politică. Mai întâi, Washingtonul a exclus din SWIFT Iranul și Coreea de Nord, iar din 2014 Casa Albă a început să amenințe că va expulza și Rusia din sistem. De câteva săptămâni, amenințarea utilizării SWIFT ca armă împotriva Moscovei s-a intensificat.
Cumva, celelalte mari puteri de pe glob trebuiau să se pregătească pentru un astfel de moment. China a răspuns prima prin crearea CIPS, iar Rusia a dezvoltat SPFS, ambele sisteme financiare interbancare, alternative la SWIFT. Chiar și câteva țări europene s-au unit într-o alianță (o alternativă la SWIFT) care să reducă jurisdicția extrateritorială a Washingtonului și care le-a permis să continue comerțul cu Iranul.
La ultimul dialog purtat la cel mai înalt nivel, Vladimir Putin și Xi Jinping au convenit să dezvolte o nouă arhitectură financiară globală. China și Rusia negociază integrarea CIPS și SPFS într-un singur sistem, puternic și stabil, astfel încât și alte țări să se decupleze de la sistemul SWIFT, controlat de americani.
China și Rusia, alianța care dă frisoane Occidentului
Un parteneriat financiar între China și Rusia, adică între cel mai mare importator de energie din lume și cel mai mare exportator de energie din lume, dă frisoane Occidentului. Această alianță reprezintă forța capabilă să aducă detronarea petrodolarului de pe piețele financiare. Și, la cum se mișcă lucrurile, se va ajunge acolo.
În 2015, aproximativ 90% din comerțul dintre Rusia și China era decontat în dolari. Până în 2020, tranzacțiile în dolari între cei doi coloși s-au redus la jumătate (46%). Mai mult, Rusia și-a redus considerabil și cota de dolari din rezervele sale valutare.
Încet, încet, exemplul Moscovei a fost urmat și de alții, iar azi se vorbește despre înlocuirea dolarului în multe state din America Latină, în Turcia, Iran și India.
Amenințările lui Biden
SUA doresc ca dolarul să rămână cea mai puternică valută de pe glob și pentru asta se folosesc de orice mijloace necesare.
De curând, președintele Joe Biden a vorbit despre consecințele cu care s-ar confrunta Rusia în cazul în care invadează Ucraina. Iar una dintre măsuri ar fi excluderea din sistemul SWIFT.
„I-am spus absolut clar președintelui Putin. Dacă se îndreaptă spre Ucraina, consecințele economice pentru economia Rusiei vor fi devastatoare. Devastatoare, numărul 1! În al doilea rând, vom considera că este necesar să trimitem mai multe trupe americane în flancul estic al NATO. Rusia va plăti un preț teribil”, a amenințat președintele Joe Biden.
În replică, Vladimir Putin a reamintit „liniile roșii” pe care le-a trasat americanilor – Ucraina și Georgia nu vor intra în NATO! Printre altele, liderul de la Kremlin a vorbit și despre desfășurarea în Polonia și România a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore, văzută ca o amenințare la adresa securității Rusiei.