AcasăȘTIRI EXTERNERusia continuă militarizarea Crimeei. Tancuri modernizate pentru camarazii lui Putin

Rusia continuă militarizarea Crimeei. Tancuri modernizate pentru camarazii lui Putin

Rusia continuă militarizarea Crimeei. Tancuri modernizate pentru camarazii lui Putin

După ce tensiunile de pe direcția strategică sud-vest au crescut, Rusia a decis să doteze gruparea de trupe din Crimeea cu cele mai moderne armamente. Între altele, în peninsulă au fost aduse tancuri modernizate T-72B3M.

Aceste tancuri au fost introduse în dotarea Brigăzii 126 Apărare de Coastă. Blindajul lor protejează echipajul împotriva focului artileriei și rachetelor antitanc. Sistemul de control al acestora asigură distrugerea unei mari varietăți de ținte, de la vehicule blindate la nave mici și elicoptere.

„Statele NATO au creat tensiuni în mod activ”

O declarație a fostului adjunct al ministrului de externe rus, Serghei Ordzonikidze, potrivit căruia, în prezent, este necesară întărirea trupelor de pe direcția strategică sud-vest, a fost publicată miercuri, 7 iulie, de citidianul Izvestia, scrie Defense Romania. „În ultimii ani, statele membre NATO au creat tensiuni în mod activ, atât din punct de vedere politic, cât și militar”, a precizat Ordzonikidze.

El a dat ca exemplu exercițiile de amploare Sea Breeze și apropierea formațiunilor militare și a infrastructurii țărilor Alianței de frontierele rusești. „Este vorba despre o amenințare militară serioasă și trebuie să ne ocupăm de protejarea frontierelor noastre și de apărarea integrității teritoriale a țării. În aceste condiții, gruparea de trupe din Crimeea are o importanță deosebită”, a spus acesta.

Crimeea noastră, nu a voastră

Dar Serghei Ordzonikidze a uitat să precizeze că Peninsula Crimeea nu aparţine Rusiei şi acesta este o parte din teritoriul Ucrainei pe care Moscova l-a anexat în anul 2014, recurgând la o invazie militară şi un referendum trucat.

Ordzonikidze rostogoleşte aceleaşi naraţiuni false pe care propagandă de la Kremlin le are pe agenda de mai mulţi ani: că statele NATO sunt cele care au creat tensiuni în regiune şi că există o amenințare militară serioasă la adresa Rusiei.

T-72B3M, o armă temută a Moscovei

Modelul T-72B3M este unul dintre cele mai moderne tancuri rusești. Arsenalul din dotarea acestuia permite distrugerea de ținte terestre, de la suprafața apei sau aeriene.

Cu ajutorul rachetelor dirijate, tancul poate doborî elicopterele adversarului, iar sistemul automatizat de conducere îi conferă acestuia posibilitatea de a distruge vedetele de desant și navele de luptă de dimensiuni reduse.

T-72B3M este dotat cu cel mai performant sistem de protecție dinamică, respectiv sistemul Relikt. Sistemul de conducere a focului Sosna-U include un vizor termic, un telemetru laser și un automat de urmărire a țintelor. Echipamentele tancului îi permit operatorului să detecteze și să distrugă ținte în orice condiții atmosferice, pe timp de zi și de noapte.

Brigada 126 Apărare de Coastă face parte din compunerea Corpului 22 Armată al Flotei ruse din Marea Neagră, fiind structura principală a grupării terestre din Crimeea.

 

author avatar
Tudor Borcea
364 afisari

4 COMENTARII

  1. rusii acum sunt o forță militara de temut s-au trezit ,au tehnica moderna
    Nu vor sa mai ia plasa ca la inceputul razboiului in 1941 cand aveau biplane din lemn si tabla si pusti din primul razboi mondial de era cat pe ce sa ajunga hoarda hitlerista pana la Moskova.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger