AcasăȘTIRI EXTERNERusia ar putea rămâne fără produsele de bază! Zahărul și hrișca, limitate...

Rusia ar putea rămâne fără produsele de bază! Zahărul și hrișca, limitate la vânzare

zaharRusia ar putea rămâne fără produsele de bază! Zahărul și hrișca, limitate la vânzare

Rușii simt tot mai mult efectele sancțiunilor Occidentului împotriva Moscovei. Criza alimentelor de bază a început de câteva zile în Rusia și panichează milioane de cetățeni.

În consecință, oamenii se bat pentru cumpărarea unui pachet de zahăr în magazine. Rusia și-a avertizat însă luni cetățenii să nu cumpere prea mult zahăr și hrișcă, afirmând că are suficiente stocuri pentru a face față cererii intern.

Vice-primministrul Viktoria Abramcenko i-a avertizat pe ruși să nu își facă provizii de hriscă și zahăr, la fel cum au făcut-o la începutul pandemiei de COVID-19 în urmă cu doi ani.

„La fel ca în 2020, vreau să îi asigur pe oameni: suntem pe deplin autonomi atât în ceea ce privește zahărul, cât și hrișca”, a spus oficialul rus, potrivit The National Post. „Nu există niciun motiv să cumpărați aceste produse din panică. Există suficient pentru toată lumea”, a subliniat ea.

Moscova a interzis exporturile de zahăr

„Cumpăratul din panică doar destabilizează rețeaua de producție”, a mai avertizat Abramcenko. Unele regiuni ruse au raportat lipsuri de zahăr și hrișcă, situație pe care guvernul a catalogat-o „nejustificată” și a pus-o pe seama rușilor care au cumpărat din panică.

Există rapoarte că vor fi limitate la vânzare și alte produse precum cerealele, făina și uleiul vegetal.

Moscova a interzis exporturile de zahăr până pe 31 august și a eliminat taxele vamale pentru importurile de zahăr și zahăr brut.

author avatar
Andrei Ștefan