Jurnalistul Craig Turp-Balazs, de la site-ul Emerging Europe, a călătorit recent de la Paris la Istanbul, via Budapesta şi Bucureşti, la bordul trenului Orient Express şi şi-a povestit experienţa într-un articol.
Practic, ne-a făcut de râs în toată lumea.
A remarcat mizeria din România
Jurnalistul a remarcat aspectul neglijat al Gării de Nord, porțiile generoase, dar lipsite de subtilitate de la restaurantul Caru’ cu Bere, faptul că toaletele de la Castelul Peleș nu erau deschise pentru public și controlul pașapoartelor la granița cu Ungaria și Bulgaria din cauza neaderării României la Acordul Schengen.
„Având în vedere că Orient Express opreşte în majoritatea locurilor de pe ruta Paris-Istanbul doar o dată pe an, sosirea sa este un eveniment. La Budapesta, în gara Nyugati, o fanfară aştepta.
La Sinaia, în România, o fanfară militară. La Varna a avut loc întâmpinarea tradiţională balcanică cu pâine şi sare. La Kapikule, în Turcia, dansatori.
La Istanbul, toboşari. Doar la Gara de Nord din Bucureşti nu a existat o primire oficială. Nu pot decât să presupun că românii au crezut că şi-au făcut partea lor la Sinaia”, notează Craig Turp.
Cum s-a simţit în Orient Express?
Trenul Orient Express actual utilizează vagoane de dormit și vagoane-restaurant din anii 1920 și 1930, perioada de glorie a trenului când a devenit celebru datorită lui Agatha Christie, care l-a folosit frecvent pentru a călători între Londra și Cairo.
„Orient Express este diferit: personalul trenului se ocupă de tot. Ofiţerii de control al paşapoartelor nu urcă la bordul trenului, iar pasagerii nu sunt obligaţi să coboare.
Aceeaşi curtoazie este acordată Orient Express atunci când traversează graniţa dintre România şi Bulgaria. Este un serviciu care ar fi foarte apreciat în trenurile standard care traversează aceste frontiere noaptea, când pasagerii sunt treziţi în mod obişnuit pentru controlul paşapoartelor”, punctează jurnalistul.
„Dar şi mai bine, România (şi Bulgaria) va fi admisă în curând în spaţiul Schengen, ceea ce va face ca controlul paşapoartelor să fie de prisos”, a mai zis jurnalistul.
Craig Turp este născut în Marea Britanie şi are o experienţă de zeci de ani în relatări de călătorie.