AcasăȘTIRI EXTERNERomân, erou în Italia. Și-a pus viața în pericol. Martorii au fost...

Român, erou în Italia. Și-a pus viața în pericol. Martorii au fost șocați

Un român, în vârstă de 25 de ani și-a riscat viața ca să salveze pe patronul unui bar de la o tragedie ce părea iminentă.

Managerul barului „Le Bontà di Laura” din localitatea italiană Peschiera a fost atacat, joi noapte,de către un cetățean marocan aflat în stare de ebrietate.

Polițiștii spun că marocanul, care nu avea permis de ședere în Italia, a intrat în  restaurantul din Piazza Betteloni din centrul istoric.

Marocanul era însoțit de o tânără a intrat în bar, a mers liniştit şi a luat două beri de la frigider și câteva dulciuri de la tejghea. Apoi, s-a îndreptat spre ieşire, fără a trece pe la casa de marcat.

În acel moment, managerul barului i-a solicitat să plătească marfa luată sau să restituie acele bunuri.

Drept răspuns, marocanul a luat o sticlă goală dintr-un coș de gunoi, a spart-o şi a început să-l ameninţe pe managerul restaurantului.

Cum s-a petrecut totul

Atunci a intervenit românul, care nu s-a mai gândit la riscuri și a intervenit în scandal.

Furios, marocanul l-a lovit pe conaţionalul nostru cu sticla, provocându-i o rană adâncă în antebrațul stâng.

În bar se aflau mai multe persoane dar tuturor le-a fost teamă să intervină. Au dat, în schimb, telefon la poliție. Un echipaj de carabinieri au sosit imediat, dar marocanul fugise. A fost prins, însă, la scurt timp în parcul Catull. Tânărul român a primit îngrijiri medicale. Oamenii legii din Peschiera l-au dus pe marocan la închisoarea Verona Montorio, fiind acuzat de vătămări corporale grave şi furt.

Românul care a salvat o fetiță de 10 ani

De asemenea, un alt român a intervenit salvator în data de 20 iunie, în localitatea Cornate D’Adda (regiunea Lombardia). Acesta a salvat o fetiță în vârstă de 10 ani din apele râului Adda. Din păcate, tatăl fetiței, care s-a aruncat pentru a-și salva copila, a fost luat de ape și nu a mai fost găsit.

Tatăl fetei, un italian de 48 de ani este dat dispărut în apele râului Adda unde s-a scufundat pentru a-și salva fetița. Copila intrase în apă cu câteva momente înainte, iar tatăl său a observat că se afla în dificultate. I-a sărit imediat în ajutor, dar a fost și el luat de apele râului și nu a reușit să ajungă la fetiță.

Fiind de față la întreaga scenă, un cetățean român nu a stat pe gânduri și s-a aruncat în apele râului salvând copila de 10 ani, potrivit stiridiaspora.ro

author avatar
Eli Dan Davidescu
272 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger