AcasăȘTIRI EXTERNE„Riscurile nucleare” între SUA și Rusia. Anunț de ultimă oră al Casei...

„Riscurile nucleare” între SUA și Rusia. Anunț de ultimă oră al Casei Albe / Întâlnirea șefilor spionilor

„Riscurile nucleare” între SUA și Rusia. Anunț de ultimă oră al Casei Albe / Întâlnirea șefilor spionilor / Foto: printscreen

SUA și Rusia au modalități de gestionare a riscurilor nucleare la nivelul agențiilor de informații, a declarat însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la Moscova, Elizabeth Rood, adăugând că deocamdată nu sunt programate întâlniri bilaterale.

 

La începutul acestei luni, directorul CIA, William Burns, s-a întâlnit cu Serghei Narîșkin, șeful serviciului rus de informații externe, și l-a avertizat cu privire la consecințele unei eventuale utilizări de către Rusia a armelor nucleare, a precizat Casa Albă.

Rusia, „deschisă la discuții la nivel înalt”

Rusia a declarat că problemele discutate au fost „sensibile” și a refuzat să le comenteze.

SUA au canale de gestionare a riscurilor cu Federația Rusă, în special a riscurilor nucleare și acesta a fost scopul întâlnirii directorului CIA, William Burns cu omologul său rus”, a declarat Rood într-o înregistrare video pe canalul Telegram al agenției ruse de presă RIA Novosti, informează Yaho News, citând Reuters.

„Directorul Burns nu a negociat nimic și nu a discutat despre o soluționare a conflictului din Ucraina”, a precizat Elizabeth Rood. Ea a spus că dacă este nevoie de o altă conversație pe acest canal, aceasta se poate întâmpla. „Nu este nimic programat, din câte știu eu”.

Rusia a declarat, după întâlnirea dintre Narîșkin și Burns, că Moscova este deschisă la mai multe discuții la nivel înalt cu Washingtonul, dar Kremlinul a respins ideea unui summit între președintele Vladimir Putin și președintele american Joe Biden ca fiind „exclusă” pentru moment.

Oficialii celor două țări urmau să se întâlnească la Cairo, în Egipt, în perioada 29 noiembrie – 6 decembrie, pentru a discuta despre reluarea inspecțiilor în cadrul tratatului de reducere a armelor nucleare New START, deși Moscova a minimizat perspectiva unui progres rapid.

author avatar
Tudor Borcea