Cauta

Regina Elisabeta a II-a, pledoarie pentru vaccinare: „Să vă gândiți și la ceilalți”

regina elisabeta a II-a

Regina Elisabeta a II-a, pledoarie pentru vaccinare: „Să vă gândiți și la ceilalți” / foto: BBC

Regina Elisabeta a II-a i-a îndemnat pe oameni să „se gândească la ceilalți” și să se vaccineze împotriva Covid-19 atunci când sunt chemați pentru vaccinare.

Declarația a fost făcută în cadrul unei videoconferințe cu mai mulți lideri din domeniul sănătății din țările componente ale Regatului Unit. În cadrul acesteia, regina și-a împărtășit experiența sa cu vaccinul, potrivit BBC.

Suverana în vârstă de 94 de ani, și soțul ei, ducele de Edinburgh, în vârstă de 99 de ani, s-au vaccinat cu prima doză de ser anti-Covid la începutul lunii ianuarie.

„A decurs fără nicio problemă. A fost rapidă și nedureroasă. Am primit o mulțime de scrisori de la oameni care au fost surprinși de cât de ușor a fost să fie vaccinați”, a spus monarhul Marii Britanii.

Regina Elisabeta a II-a a adăugat și că înțelege că ar putea fi dificil pentru unii oameni, dar i-a îndemnat pe britanici să „se gândească și la ceilalți”.

Marea Britanie a vaccinat deja o treime din populație

Apelul reginei vine în contextul în care există statistici care arată că un număr între 11% și 15% dintre britanici sunt ezitanți în ce privește vaccinarea.

Dr. Emily Lawson, care conduce programul de vaccinare din Anglia, spune că remarcile suveranei sunt „extrem de importante și un vot de încredere pentru programul de vaccinare”.

Autoritățile britanice au reușit să vaccineze până acum peste 18 milioane de persoane cu prima doză, ceea ce echivalează cu o treime din populația adultă a Marii Britanii.

Ultimele stiri

  • Tele-Spa în România: Cum te relaxezi la distanță – beneficiile consultațiilor wellness online
  • Ursula cu Piper(ea) 
  • Să zicem NU TVA-ului! 
  • Salarii mici în România: condamnarea tinerilor la umilință pe viață
  • Conferința Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog” prezintă date alarmante despre consumul de droguri în rândul elevilor
  • Pană masivă de curent în Cehia: Praga și alte regiuni, afectate. „O situație excepțională”
  • Când va afla Georgescu dacă scapă de controlul judiciar: „Sunt bucuros că dosarul meu a ajuns în instanță”/Așteptat de susținători în fața Judecătoriei- VIDEO
  • Explozie uriașă la o benzinărie din Roma: cel puțin 20 de răniți – VIDEO
  • Coldea, „șeful cel mare”: Ies la iveală detalii-bombă din rechizitoriul DNA, despre rolul-cheie al fostului numărului 2 din SRI
  • Calcul estimativ. Câți bani pierde un român cu salariu de 4.000 de lei, lună de lună, din cauza scumpirilor
  • Exit mobile version