AcasăȘTIRI EXTERNERegele Charles are cancer. Cine va prelua tronul Regatului Unit după ce...

Regele Charles are cancer. Cine va prelua tronul Regatului Unit după ce actualul monarh nu va mai conduce

Regele Charles al III-lea a primit diagnosticul de cancer. Deși nu este clar despre ce tip de cancer este vorba, Palatul Buckingham a precizat că suveranul britanic urmează un tratament.

De asemenea, monarhul va renunţa la unele îndatoriri.

Succesiunea la tron în UK

Charles este fiul cel mare al Reginei Elisabeta a II-a. La vârsta de 73 de ani, Charles a devenit rege al Regatului Unit și șeful de stat al altor 14 tărâmuri, inclusiv Australia, Canada și Noua Zeelandă.

Prințul William este primul născut al prințului Charles și este astfel moștenitorul la tron al Regatului Unit. În linia de succesiune se află fiul său cel mai mare, prințul George. Micul prinț este acum al doilea în succesiunea la tron.

Rishi Sunak i-a urat însănătoşire grabnică

Primul care a reacționat la anunțul diagnosticului regelui Charles a fost premierul Rishi Sunak. Într-un mesaj scurt pe Twitter, premierul de la Londra i-a urat regelui „însănătoșire rapidă” și a spus că este convins că „întreaga țară face urări de bine” monarhului.

Premierul scoțian i-a urat„însănătoșire grabnică” suveranului, adăugând că se roagă pentru rege. „Îi doresc o recuperare rapidă, toate cele bune și o revenire rapidă în viața publică.

Prințul Harry se întoarce

Prințul Harry a anunțat că va reveni imediat la Londra pentru a-l vedea pe tatăl său, după anunțul diagnosticului.

Harry a transmis că a vorbit deja la telefon cu Charles și că pleacă de urgență din California spre Londra.

author avatar
Andrei Ștefan
447 afisari

4 COMENTARII

  1. Dap vine William. Charles si William 2 ipocriti. Se duc la toate conferintele de climate change slcu armate de avioane pline cu „staff” si cu jurnalisti – dap mereu au cate un avion cu jurnalistii acreditati dupa ei si dupa ne spun noua ca sa facem edorturi cu amprenta de carbon, sa consumam mai putin!!!
    William a criticat nu mai tin minte ce British Awards ca nu e suficienta diversitate aka oameni de culoare dar nici ei nu au angajati de culoare.
    William mai spune ca sa vina mai mukti migranti ilegali gen ca este uman bla bla. Pai inainte regii opreau invaziile nu le incurajau.
    Ai cui regi sunt ei ca se prabuseste umoeriul. Au indian prim ministru si scotienii un palestinian. Au ajuns bine rau!

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri