Cauta

Războiul SUA cu Iranul. Ce urmează după loviturile americane?

Odată cu intervenția Statelor Unite,  războiul lansat de Israel împotriva Iranului a intrat într-o nouă fază. Evenimentele ar putea evolua în mai multe direcții.

Avioanele americane au bombardat trei instalații nucleare ale Iranului. Odată cu această intervenție, războiul lansat de Israel împotriva Iranului în urmă cu o săptămână a intrat într-o nouă fază. Evenimentele ar putea evolua în mai multe direcții.

Atacul american ar duce într-adevăr la capitularea Iranului în condiții favorabile Israelului și Statelor Unite. Dar este la fel de probabil sau chiar mai probabil să atragă SUA mai adânc în război.

Cel mai susceptibil  răspuns al Iranului va fi atacarea bazelor americane din Peninsula Arabică sau din Irak, notează Foreign Affairs. Dar ar putea să  lanseze un atac mult mai cuprinzător împotriva forțelor americane din Orientul Mijlociu, care ar duce la pierderi semnificative. Persistența și agresivitatea, ar putea argumenta Teheranul, sunt cea mai bună modalitate de a-l face pe Trump să dea înapoi.

Cu siguranță, Iranul s-ar gândi de două ori înainte de a închide strâmtoarea Ormuz. Ar bloca aproximativ o treime din comerțul mondial cu petrol, provocând o creștere bruscă a prețurilor.

Țările care ar suferi cel mai mult în urma unei astfel de acțiuni sunt China – cel mai mare cumpărător de petrol din Golf – și statele din Golf.

Este foarte puțin plauzibil ca, așa cum speră unii în Israel și în Statele Unite, aceste atacuri să precipite prăbușirea regimului iranian: dispune încă de arme și nu există nicio forță terestră care să invadeze și să răstoarne Republica Islamică.

Multe vor depinde de înțelepciunea și reținerea lui Trump, a prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, a liderului suprem iranian Ali Khameini și a oamenilor din jurul lor.

În cel mai optimist scenariu, voci mai moderate din cadrul regimului, precum președintele iranian Masoud Pezeshkian, fostul președinte Hassan Rouhani și alții din tagma lor reformistă, să câștige o luptă internă pentru putere și să ajungă la concluzia că Iranul trebuie să schimbe cursul.

Scenariul mai realist este asemănător cu ceea ce s-a întâmplat cu Irakul lui Saddam Hussein după primul război din Golf. În Iran va rămâne un regim slăbit, dar mai radicalizat, ostil Statelor Unite și dispus să își asume riscuri.

În cele din urmă, dacă Statele Unite se trezesc atrase și mai mult în război și din nou împotmolite în Orientul Mijlociu, relația cu Israelul s-ar putea schimba foarte mult.

Cea mai bună și mai durabilă opțiune pentru SUA a fost tot timpul să urmărească un acord diplomatic care să limiteze în mod verificabil programul nuclear al Iranului. Din păcate, această opțiune pare de neatins.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Gata și cu PNRR. Bolojan blochează toate șantierele și renunță la contracte
  • Alertă națională. În plină criză energetică și cu prețuri majorate, profiturile Hidroelectrica s-au prăbușit
  • Statele UE părăsesc, tip-til, Green-Deal-ul Ursulei. Emisiile de CO2 au început să crească
  • Iată ce vrea Putin cu adevărat de la Trump. Și nu este pacea în Ucraina
  • Luis al V-lea! / PSG, supercampioana Europei!
  • Lovitură de teatru! Scapă de tăierile la pensii? Guvernul a scos judecătorii CCR din noul proiect de lege privind pensiile magistraților
  • Bitcoin sparge recordul absolut: 124.000 USD – euforie și risc
  • Noi detalii privind întâlnirea Trump-Putin. La ce oră va începe întrevederea din Alaska și cine va face parte din delegația rusă
  • Exit mobile version