Războiul sino-american devine, de la o zi la alta, o chestiune de acum ori niciodată. SUA și aliații săi continuă să bată toba în ceea ce privește un conflict armat cu China, dar mulți se întreabă dacă într-adevăr se va ajunge la un război convențional sau totul este doar o strategie menită să ofere Washingtonului poziția cea mai favorabilă pe tabla de șah a negocierilor? În ambele variante, vedem, însă, o Chină comunistă în plină ascensiune, atât pe plan economic, cât și militar.
Strategii Pentagonului susțin că se apropie, cu pași repezi, momentul în care puterea economică și militară a Chinei va depăși în mod ireversibil Statele Unite, iar centrul puterii globale se va schimba, de asemenea, ireversibil, de la Vest la Est, creând un echilibru pe mapamond nemaivăzut de secole. O fereastră de scăpate pentru Casa Albă va fi deschisă între 2025 și 2030, interval ce îi permite SUA să desfășoare un război limitat cu China, cu rezultat favorabil Washingtonului. Dincolo de această „fereastră”, America va fi depășită și orice încercare ulterioară de a stopa creșterea Chinei devine inutilă.
Războiul de propagandă și mass-media ca armă
Războiul de propagandă dus de America își propune să justifice și să susțină sprijinul pentru o intervenție împotriva China. Stilul este inconfundabil, în special pentru cei care au mai asistat la construcții similare, vezi invazia din Irak (2003) sau ofensiva „Primăvara arabă”, declanșată de SUA în națiuni precum Libia și Siria începând cu 2011 încoace.
După semnarea acordului cu Australia privind vânzarea de submarine nucleare america, televiziunile de la Antipozi au derulat insistent un material de presă având titlul „Războiul cu China. Suntem mai aproape decât credem?”. Filmul nu este altceva decât o propagandă pentru denigrarea guvernului de la Beijing și dezumanizarea poporului chinez. În esență, se urmărește a se picura în inimile și mințile australienilor (și nu numai) suficientă furie, frică, paranoia, neîncredere și ură față de China.
Pentru SUA, un conflict armat cu China ar fi primul război din istorie împotriva unui adversar de valoare egală sau apropiată, înarmat și el cu arme nucleare.
Raportul RAND dă frisoane Beijingului
Planul de război al SUA, întocmit în 2016, revine la viață. În urmă cu cinci ani, Biroul subsecretarului Pentagonului și RAND Corporation elaborau documentul intitulat „Războiul cu China: gândirea prin neconceput”. Raportul nota că avantajul militar al Americii este în declin față de China, dar prezenta și câteva realități care favorizau SUA, în cazul unui conflict armat. Iată ce scriau specialiștii consultați de Pentagon: „Considerăm că un război sino-american ar fi unul regional și convențional. Va fi purtat în principal de nave de luptă și submarine, de aeronave și rachete de multe feluri, precum și în spațiul cosmic (împotriva sateliților), dar va fi și un război cyberspace (împotriva sistemelor informatice). (…) luptele vor începe și vor rămâne în Asia de Est”.
America știe că forțele Chinei sunt concentrate pe teritoriul țării. Practic, toate punctele fierbinți ale unui conflict cu America se află, de asemenea, în regiune. Acest lucru implică faptul că forțele americane vor trebui să ajungă mai mult sau mai puțin aproape de țărmurile Chinei, fără însă a periclita în vreun fel situația de acasă.
Întrebarea nucleară: vor fi detonate bombe atomice?
Mulți sunt de părere că un război între China și Statele Unite va escalada într-un schimb de lovituri nucleare. Totuși, strategii Pentagonului nu cred asta: „Este puțin probabil ca armele nucleare să fie folosite. Chiar și într-un conflict intens, violent, niciuna dintre părți nu ar considera pierderile sale atât de grave și perspectivele atât de sumbre încât să riște totul folosind armele nucleare”.
„De asemenea, presupunem că Beijingul nu va ataca teritoriul american, cu excepția spațiului cibernetic. China are o capacitate încă minimă de a lovi orașe din SUA. În schimb, America își poate extinde atacurile non-nucleare împotriva țintelor militare din China”, mai arată Pentagonului.
Ruinarea economiei Chinei, strategia melcului
Până la un conflict armat, America încearcă să provoace Chinei pierderi grele pentru a-i ruina economia. Problema e că această strategie are viteza melcului și parcă Beijingul câștigă și mai multă putere financiară, de la o lună la alta.
În cadrul unei secțiuni intitulate „Importanța factorilor nemilitari”, raportul Pentagon-RAND Corporation notează: „Perspectiva unui blocaj militar înseamnă că războiul ar putea fi în cele din urmă decis de factori nemilitari. Iar asta ar trebui să favorizeze Statele Unite. Deși războiul va lovi ambele economii, daunele aduse Chinei, în cazul unui conflict armat de scurtă durată, 12 luni, vor fi catastrofale, de ordinul unei prăbușiri cu 25-35% a Produsului Intern Brut. Prin comparație, PIB-ul SUA va cădea doar cu 5-10%. Mai mult, un război lung și sever va distruge în întregime economia Chinei, blocându-i dezvoltarea greu câștigată în ultimii ani”.
În prezent, Administrația Biden încearcă să creeze condițiile prin care predicțiile Pentagonului (distrugerea economică a Chinei în urma unui conflict convențional limitat la Asia de Est) pot fi transformate în realitate. Dincolo, președintele Xi Jinping conduce cea mai mare populație de pe glob, una harnică și, mai ales, bine educată; instituțiile de învățământ din China produc milioane de absolvenți de știință, tehnologie, inginerie și matematică. În plus, rețelele comerciale masive dezvoltate de China asigură economiei o mulțime de resurse, iar toate acestea o vor transforma, în maximum 10 ani, în cea mai mare forță financiar-economică de pe tot mapamondul. Și numai un război de agresiune, ales să fie purtat de Washington, va schimba mersul lucrurilor.
Mda! Raportul Pentagon-RAND Corporation sau poveshtile fratzilor Grimm. Adica, Rusia ni ca exista! Putin se va uita la televizor? Aha! Io cred ca astia de la RAND Corporation sint platitzi cu salariul minim.
Razboiul sua -CHINA va fi și nuclear! Sa nu și inchipuie ricanii ca nu vor cadea nuclearele la ei pe marile orașe.Armata ricana e de stinga cu steaguri CURcubeu pe orice um,ambasade! Politica ricana de a promova political corect toti proștii sa conduca armata,tara, economia și nu ca inainte meritocratia cei mai buni cei mai buni pregatiti,va duce la eșuarea statului care deja are cea mai mare datorie de pe planeta! Io crez ca ricanii vor lua bataie! Azi nimeni de pe planeta nu-i mai suporta și s-au saturat de aroganța și șantajul lor! Singurele tari sa poarte razboi prin sateliti azi-SUA, Rusia, China, Koreea de sud și Japonia! Imaginati-va SUA impotriva restului ,cine va căștiga? Japonia nu uita și nu iarta! SUD Koreea are comanda armatei ei direct la ricani!!