Cauta

Războiul Rusia-Ucraina a deraiat locomotiva Europei

Baza industrială a Germaniei – abia ieșită din pandemie și aflată sub presiunile lanțurilor de aprovizionare – a mai primit o lovitură odată cu invazia Rusiei în Ucraina.

Pe măsură ce conflictul impinge costurile energiei la noi culmi și crește un val de inflație, zeci de companii importante, inclusiv BMW, BASF și ThyssenKrupp, au avertizat că câștigurile lor vor scădea, în timp ce altele au refuzat chiar să ofere o predicție. Economiștii au redus previziunile de creștere.

“Dacă războiul se prelungește, ar amenința serios o ordine mondială care a adus libertate și prosperitate în multe părți ale lumii în ultimele decenii. Europa ar suferi cel mai mult într-un astfel de scenariu”, a avertizat Herbert Diess, directorul executiv al Volkswagen.

La Berlin, guvernul a recunoscut gravitatea situației, dar opțiunile sale – atât economice, cât și politice – sunt limitate de decenii de politică energetică care au lăsat Germania printre cele mai puternic dependente națiuni ale Europei de gazul și petrolul din Rusia.

Chiar înainte de invazie, industriei consumatoare de energie a Germaniei s-a confruntat cu schimbări importante odată cu ieșirea planificată din nuclear și cărbune, alături de cele mai mari costuri ale energiei electrice din Europa.

Ministrul Economiei, Robert Habeck, a înființat un grup de lucru pentru a colecta date din industrie cu privire la utilizarea și prețurile gazului și a electricității, planurile de producție, blocajele în aprovizionare și dependența de energia rusă.

Habeck a condus un grup de directori de BASF, Deutsche Bank, Commerzbank și RWE către Qatar și Emiratele Arabe Unite săptămâna trecută pentru a asigura transporturile de gaze naturale lichefiate.

Dar mișcările nu pot oferi ajutorul imediat pe care îl caută companiile și se formează semne că războiul ar putea cauza dureri economice de durată producătorilor germani, orientați spre export.

Germania este în pericol de stagflație, când o inflație ridicată persistă alături de o încetinire economică, a avertizat ministrul de Finanțe Christian Lindner.

Institutul Kiel și-a redus perspectivele de creștere pentru 2022 în Germania cu aproape jumătate, până la 2,1%, și accelerarea inflației la 5,8%, cel mai ridicat nivel de la reunificarea țării din 1990.

Potrivit unui sondaj realizat de lobby-ul de afaceri DIHK în rândul a  3.700 de companii din Germania, 78% au raportat că războiul le-a afectat afacerile și mai mult de jumătate s-au plâns de creșterea prețurilor sau de perturbarea lanțurilor de aprovizionare.

Rusia furnizează aproximativ două treimi din gazul Germaniei, jumătate din cărbune și aproximativ o treime din petrol. Cea mai mare îngrijorare pentru întreprinderile din Germania este în acest moment o posibilă oprire a aprovizionării cu energie din Rusia – fie de către președintele Vladimir Putin, fie de către UE.

Ultimele stiri

  • O nouă boală: bășicatul!
  • KOnate: 185% mărire a salariului sau plec!
  • S-a aflat planul Guvernului! Vrea să taie cu 30% salariile de la ANRE, ASF și ANCOM. Vor fi reduse și anumite posturi
  • Pacostea oengistă
  • Ploi torențiale, vijelii și grindină. ANM a emis avertizări de vreme rea, inclusiv pentru Capitală – HARTA
  • Rezultatele la BACALAUREAT 2025, a doua sesiune, au fost publicate/Când se pot depune contestații
  • UPDATE. Dosarul accidentului de la 2 Mai. Decizia definitivă în cazul lui Vlad Pascu, amânată cu trei zile
  • Şedinţă la PSD, luni. Discuții privind OUG ce vizează suspendarea unor finanţări din PNRR şi Anghel Saligny: „Nu se bazează pe un consens între partidele aflate la guvernare”
  • Cutremur, luni, în România. Ce magnitudine a avut seismul din 18 august
  • Mesajul lui Trump pentru Zelenski înainte de întâlnirea crucială de la Casa Albă: „Unele lucruri nu se schimbă niciodată!!!”/Cine va fi alături de liderul ucrainean
  • Exit mobile version