Războiul înghețat, punctul forte al lui Putin

În noiembrie anul trecut, generalul american Mark Milley, șeful Statului Major Întrunit, a înfuriat Kievul – precum și unii oficiali din administrația președintelui Joe Biden – comparând conflictul care face ravagii în Ucraina cu Primul Război Mondial și sugerând că s-a ajuns la un impas.

Ideea era că „a sosit timpul pentru negocieri”, deoarece acest conflict “nu mai poate fi câștigat din punct de vedere militar”. Dar, notează Politico, Milley s-a înșelat cu privire la Primul Război Mondial – a putut fi câștigat din punct de vedere militar – și a fost câștigat de aliații occidentali, în mare parte datorită factorilor economici și nivelului lor superior de dezvoltare, care le-a permis să arunce mai multe resurse în această groaznică mașină de tocat carne. Cu un preț, 37 de milioane de victime.

Acum, semnalele arată că, dacă Ucraina nu va străpunge până în iarnă toate cele trei straturi ale formidabilei linii rusești Surovikin, apelurile la negocieri vor crește, în timp ce se anunță un an de alegeri atât în Europa, cât și în SUA, modificând dinamica politică internă a aliaților.

Doar timpul va spune dacă se poate realiza o breșă completă și dacă Ucraina poate apoi să se avânte pentru a se apropia de obiectivul de a rupe puntea terestră care leagă istmul anexat al Crimeii de teritoriile sud-ucrainene ocupate de Rusia.

Cu toate acestea, faptul că forțele ucrainene au reușit să recupereze doar 108 kilometri pătrați din teritoriul ocupat de la lansarea contraofensivei la începutul lunii iunie recomandă prudență. În plus, Pentagonul era deja pesimist cu privire la perspectivele contraofensivei înainte ca aceasta să înceapă.

În privat, la Kiev se vorbește mai mult despre un război lung, un așa numit război înghețat. Cu siguranță, dacă Ucraina nu face progrese mult mai mari pe teren până în noiembrie, precauția lui Milley va fi reluată și, de data aceasta, riscă să se transforme într-un cor, cu tot mai mulți oameni care se întreabă dacă acest război poate fi câștigat.

Încă de la început, Occidentul nu a  identificat niciodată în mod colectiv obiective clare ale războiului ucrainean – în parte pentru că încercarea de a face acest lucru ar fi riscat probabil unitatea aliaților.

Neted spus, s-au eschivat. Nu  au trecut de la vorbe la fapte, folosindu-și la maximum puterea economică, punând fabricile pe picior de război, așa cum au făcut-o în timpul Primului Război Mondial. Au operat cu tergiversări și întârzieri în furnizarea de muniții și sisteme de armament pentru Ucraina.

Aliații Ucrainei nu au simțit niciodată că propriile destine democratice sunt, de fapt, în pericol. La urma urmei, dacă marele urs rusesc nu-și poate subjuga vecinul său mai mic, cum naiba va putea să invadeze țările NATO, ca să nu mai vorbim de amenințarea SUA?

Se ajunge aici la o concluzie terifiantă: acest război trebuia lăsat să se prelungească, să devină înghețat. Rusia și Ucraina au un lucru în comun – aliații lor nu cred că niciuna dintre părți nu poate asigura o victorie totală.

Dar Ucraina este țara invadată, a rămas cu bucăți din teritoriul suveran. Vrea și Crimeea înapoi, și apartenență la NATO. Războiul prelungit nu va convinge Occidentul să-i acorde mai multe garanții de securitate. Poate că Milley a avut dreptate.

Însă pentru Vladimir Putin negocierile sunt doar o altă armă de război, folosită pentru a distrage atenția, a trage de timp, a oferi timp de manevră pentru obiective militare și diplomatice și pentru a-i prinde în capcană pe cei naivi – lucru care a fost evidențiat între 2014 și 2017, când Serghei Lavrov și secretarul de stat american de atunci, John Kerry, au „negociat” în privința Siriei.

Discuțiile au ajutat Moscova să-l salveze pe dictatorul Bashar al-Assad de la înfrângere și l-au convins pe Barack Obama, să ia degetul de pe trăgaci și să ignore propria linie roșie privind utilizarea armelor chimice de către Damasc.

Războiul înghețat este punctul forte al lui Putin: îi permite să transforme slăbiciunea internațională în avantaj personal și să își mențină puterea acasă, stârnind un patriotism paranoic, convingându-i pe ruși că dușmanii străini vor să distrugă Sfânta Mamă Rusia.