Dintr-un motiv demonstrat: guvernele succesive de la Kabul, inclusiv cel condus de talibani în 1990, nu au reușit să împartă puterea.
Afganistanul este un amestec complex de numeroase grupuri de identitate, culturi, etnii, triburi, regiuni și tradiții.
Ori de câte ori o forță puternică, fie că este afgană sau străină, încearcă să înființeze un guvern național centralizat la Kabul pentru a conduce țara – mai ales atunci când sensibilitățile și liderii locali nu sunt tratați cu respect suficient – răscoalele sunt practic inevitabile și deseori reușite.
Un proiect eșuat
Privit din această perspectivă, mai mult decât narațiunea anticolonială familiară, proiectul american din Afganistan a fost sortit eșecului, deoarece încerca să creeze o imposibilitate virtuală.
SUA au decis chiar să creeze o versiune miniaturizată a armatei sale, precum și un guvern în stil occidental. Ultimele două săptămâni au demonstrat un dezastru copeșitor.
Talibanii înșiși au căzut în aceeași capcană când au condus Afganistanul în anii 1990, într-o manieră dură, ceea ce a determinat o puternică opoziție armată.
Când forțele speciale ale SUA și serviciile de informații s-au alăturat Alianței Nordului (numit oficial Frontul Islamic pentru Salvarea Afganistanului) după atacurile teroriste din 11 septembrie, dominația talibanilor s-a prăbușit uluitor de repede.
Campania a început la 7 octombrie 2001. La 13 noiembrie, talibanii au fugit din Kabul. Până la sfârșitul acelei luni, practic întreaga țară se afla în mâinile dușmanilor lor și majoritatea talibanilor s-au îndreptat spre Pakistan.
Și totuși, până în 2003 s-a unit o nouă insurgență talibană, iar până în 2006 a devenit o amenințare semnificativă.
Lecțiile istoriei afgane
“Acesta pare a fi un model consecvent în istoria afgană. O putere dominantă poate controla orașele, dar dacă nu împarte puterea și nu acomodează diversitatea și complexitatea societății afgane, o insurgență armată se va dezvolta aproape sigur”, spune Hussei Ibish, politolog la Institutul Statelor din Golful Arab.
În Afganistan, abordarea istorică a războiului, în general, nu seamănă cu modelul occidental. Dacă talibanii încearcă din nou să conducă în felul lor, vor confruntați cu siguranță cu o opoziție armată în creștere. Depinde de ei.
Și de data aceasta vor încerca să stăpânească o populație care, mai ales în orașe, s-a obișnuit cu un grad remarcabil de libertate și influență occidentală. Această populație și talibanii se vor întâlni inevitabil pentru prima dată în săptămânile următoare. Și e puțin probabil să nu iasă scântei.
Ocupația Uniunii Sovietice în anii 1980 s-a încheiat cu retragerea trupelor din Afganistan pe 15 februarie 1989. O umilință care a grăbit prăbușirea URSS.
Acum, lumea privește dezastrul american la Kabul. Există o lecție aici, repetată de nenumărate ori în istoria afgană, dar este prea târziu pentru SUA, cel puțin deocamdată.
Ce au de învățat talibanii? Probabil că nu vor repeta guvernarea autocrată din anii ’90, deși nimeni nu garantează acest lucru și nici ei nu sunt convinși de asta.
Modelul lor preferat este lupta armată, ce altceva? Semnele timpurii nu sunt toate promițătoare, ceea ce sugerează că războiul din Afganistan a luat o întorsătură dramatică, dar va continua, cu sau fără americani.