AcasăȘTIRI EXTERNERĂZBOI ÎN UCRAINA. America trimite în Polonia sisteme antirachetă Patriot! Rusia este...

RĂZBOI ÎN UCRAINA. America trimite în Polonia sisteme antirachetă Patriot! Rusia este luată la țintă

RĂZBOI ÎN UCRAINA. SUA trimit în Polonia două sisteme antirachetă Patriot/Care este temerea americanilor

Armata SUA a declarat marți că „repoziționează” două baterii de apărare antirachetă Patriot în Polonia „pentru a face față oricăror potențiale amenințări” la adresa aliaților și a teritoriului NATO, pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina.

„Sub conducerea secretarului Apărării și la invitația aliaților noștri polonezi, generalul Tod Wolters, comandantul Comandamentului European al SUA (EUCOM) , a ordonat Armatei SUA în Europa și Africa să repoziționeze două baterii Patriot în Polonia”, a declarat purtătorul de cuvânt al EUCOM, căpitanul Adam Miller.

Teama de rachetele rusești din Ucraina

„Această desfășurare defensivă este dusă în mod proactiv pentru a contracara orice potențială amenințare la adresa forțelor SUA și aliate și a teritoriului NATO”, se arată în declarație, în care se precizează că rachetele „nu vor sprijini în nici un caz nici o operațiune ofensivă”.

„Fiecare pas pe care îl facem este menit să descurajeze agresiunea și să-i liniștească pe aliații noștri”, a menționat Miller, scrie agenția Anadolu.

Decizia a survenit la câteva ore după ce Pentagonul a respins o propunere a Poloniei de a transfera toate avioanele sale de luptă MiG-29 la o bază aeriană americană din Germania pentru a sprijini Ucraina.

Trimiterea sistemelor Patriot reflectă o teamă din ce în ce mai mare la Varșovia și la Washington că rachetele rusești, lansate deliberat sau din neatenție din Ucraina vecină, ar putea lovi teritoriul polonez, într-un moment în care țara nu primește doar sute de mii de ucraineni care fug de invazia Moscovei, dar a devenit, de asemenea, o placă turnantă pentru armele și echipamentele occidentale care sunt expediate în Ucraina.

author avatar
Tudor Borcea
554 afisari

2 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Lista celor 9 candidați care intră în cursa electorală pentru Primăria Capitalei

Nouă candidați intră în cursa electorală din 9 iunie, pentru fotoliul de primar general al Capitalei.Printre ei, social-democrata Gabriela Firea, fosta șefă de...

Șeful InfoCons atrage atenția, înainte de Sărbători: „Masa de Paşte poate să aibă 250 de aditivi, iar sare şi zahăr cât pentru două săptămâni”

Dat fiind faptul că Paștele se apropie tot mai mult, nu sunt deloc puțini cei care au început deja să facă pregătiri pentru masa...
proger