Autoproclamata Republică Populară Doneţk din estul Ucrainei, susţinută de ruşi, ar putea lua în considerare alipirea de Rusia, a declarat liderul separastist Denis Pușilin.
Republica Populară Donețk s-ar putea alătura Rusiei, odată ce va controla toată regiunea ucraineană Doneţk, a declarat marţi liderul separatist Denis Puşilin.
„Dorința de a fi în Rusia”
„În ceea ce privește aderarea la Federația Rusă, cât și dorința și aspirația, acestea au fost clar trasate din 2014 – dorința de a fi în Rusia”, a spus Pușilin, citat de agenția de presă Donețk.
„Dar acum sarcina principală este să ajungem să preluăm granițele constituționale ale republicii. Atunci vom stabili acest lucru”, a spus el, informează US News.
Comentariile lui Pușilin vin la două zile după ce liderul celeilalte regiuni rebele din estul Ucrainei, Lugansk, susținută de ruși, a declarat că ar putea organiza un referendum pentru aderarea la Rusia.
Kievul a spus că orice astfel de referendum nu va avea nicio bază legală, nu va fi recunoscut și va declanșa un răspuns internațional mai puternic.
Cu trei zile înainte de a ordona invazia Ucrainei, la 24 februarie, președintele Vladimir Putin a recunoscut teritoriile separatiste din Lugansk și Donețk ca state independente, deși restul lumii le consideră parte a Ucrainei.
Ucraina, care afirmă că luptă pentru existența sa împotriva a ceea ce consideră drept o acaparare de teritorii în stil imperialist de către Rusia, a afirmat în repetate rânduri că nu va fi niciodată de acord cu anexarea de către Rusia a teritoriului său din Donbas – cea mai dificulă chestiune a negocierilor de pace cu Moscova.
autoproclamata si referendum, nazisti finantati si infiintati de askeNazi samd #clownworld
Ca C A C A T sa caute T I G A N U L asta in Rusia alba?