AcasăȘTIRI EXTERNERĂZBOI ÎN UCRAINA. Separatiștii din Donbas cer ajutor militar Rusiei

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Separatiștii din Donbas cer ajutor militar Rusiei

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Separatiștii din Donbas cer ajutor militar Rusiei

Republicile autoproclamate dar nerecunoscute din Donbas au nevoie de asistență financiară, militară și morală din partea Federației Ruse, a declarat Eduard Basurin, reprezentant oficial al Miliției Populare din Donețk.

„În primul rând, la urma urmei, după asistență morală, financiară, nici eu nu aș refuza, este necesară și asistența militară, în diferite domenii”, a spus Basurin pe canalul  YouTube Soloviev Live, răspunzând la întrebarea ce fel de asistență au nevoie autoproclamatele republici din partea Rusiei.

Mobilizare generală în Donețk și Lugansk

Misiunea Specială de Monitorizare a OSCE a înregistrat o creștere bruscă a intensității bombardamentelor în Donbass în ultimele zile, scrie Interfax.

Pe fondul tensiunilor în creștere în regiune, autoritățile autoproclamatelor Republici din Donețk și Lugansk au anunțat evacuarea femeilor și copiilor în Rusia.

De asemenea, în republici a fost anunțată mobilizarea generală.

Situația din Republica Populară Donețk (RPD) a devenit critică în ultima zi, zonele rezidențiale sunt sub focul Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat luni liderul RPD, Denis Pușilin, scrie Tass.

Șeful republicii a subliniat că forțele ucrainene folosesc artilerie grea, mortiere, lansatoare de grenade și tancuri.

author avatar
Tudor Borcea
270 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger