AcasăȘTIRI EXTERNERĂZBOI ÎN UCRAINA. Rusia și-a schimbat strategia: anunță că a utilizat, în...

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Rusia și-a schimbat strategia: anunță că a utilizat, în premieră, rachete hipersonice Kinjal

rachetaRĂZBOI ÎN UCRAINA. Rusia și-a schimbat strategia: anunță că a utilizat, în premieră, rachete hipersonice Kinjal

Este cea de-a 24-a zi de război în Ucraina, iar sirenele continuă să răsune constant în orașele ucrainene bombardate de armata rusă.

Localitățile ucrainene bombardate aproape fără încetare de invadatori – țintite sunt, din nou, regiunile Rivne, Volin, Liov, Ternopil și Ivano-Frankivsk.

Situația din Vestul Ucrainei se înrăutățește! Ministerul rus al Apărării a anunțat că Rusia a utilizat rachete hipersonice Kinjal pentru a distruge un depozit subteran de arme şi muniţii aeriene în vestul Ucrainei.

Acest tip de rachetă, cu manevrabilitate ridicată, sfidează toate sistemele de apărare antiaeriană, potrivit Moscovei. Utilizarea acestui tip de rachetă este o premieră în conflictul din Ucraina, potrivit agenţiei de presă oficiale RIA Novosti.

„La 18 martie, complexul aeronautic ‘Kinjal’ cu rachetele sale balistice hipersonice a distrus un important depozit subteran de rachete şi muniţie de aviaţie ale armatei ucrainene în localitatea Deliatin, în regiunea Ivano-Frankivsk”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, în cursul conferinţei sale de presă zilnice.

În total, vineri seara, Rusia a efectuat tiruri asupra a 69 de instalaţii militare pe teritoriul Ucrainei, a indicat Ministerul rus al Apărării, între care 12 depozite militare şi 43 de locuri de parcare pentru vehicule militare.

Forțele ruse au lansat peste 1.080 de rachete de la începutul invaziei

Forțele ruse au lansat „peste 1.080 de rachete” de la începutul invaziei în Ucraina, a spus vineri un înalt oficial american al apărării, citat de CNN.

Rapoartele privind loviturile cu rachete în partea de vest a Ucrainei „în vecinătatea Aeroportului Internațional Liov par a fi exacte”, a spus oficialul. Acesta nu a avut informații suplimentare cu privire la originea atacului cu rachete și la pagubele provocate.

Spațiul aerian al Ucrainei „rămâne contestat”, a adăugat oficialul.

author avatar
Andreea Vlad