AcasăȘTIRI EXTERNERĂZBOI ÎN UCRAINA. Putin îl trimite pe „Pinocchio”. Arma care vaporizează orice...

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Putin îl trimite pe „Pinocchio”. Arma care vaporizează orice ființă (VIDEO)

Vladimir Putin trimite sisteme de rachete termobarice TOS-1 Buratino în Ucraina pe măsură ce războiul escaladează. Este o armă neconvențională, destinată în special uciderii forței vii.

Vladimir Putin a desfășurat un sistem de lansare de rachete multiple care, odată ce explodează, aspiră oxigenul din jur, ucigând orice ființă vie.

Victimele sunt făcute terci și vaporizate

Victimele pot părea să nu aibă răni externe vizibile, dar organele interne le sunt zdrobite.

Acest tip de armă mai poartă numele armă termobarică de suprapresiune.

Armele termobarice conțin un rezervor de lichid volatil (sau pulbere explozivă fină sau pulbere metalică) și două încărcături explozive.

După tragere prima explozie  deschide rezervorul la o înălțime determinată și dispersează conținutul acestuia (cel mai adesea un combustibil, de unde și denumirea de explozibil combustibil-aer ) într-un nor care se amestecă cu aerul ambiant. A doua încărccătură explodează, creând o presiune în exces prin arderea aerului (ca orice bombă convențională, dar de 1,5 până la 2 ori mai puternică). Imediat după explozie există o depresiune a aerului.

Dacă este folosită împotriva buncărelor sau altor spații greu accesibile (a fost folosită în Cecenia și în Afganistan, împotriva combatanților care se ascundeau în peșteri) orice ființă vie este nimicită în urma vidului creat de explozie.

Zid de napalm asupra victimelor

Buratino este versiunea rusă a lui Pinocchio, personaj din celebra carte „Cheița de aur” a lui Alexei Tolstoi.

Arma se bazează pe tancul de luptă principal T-72 din era sovietică, cu turela principală îndepărtată și înlocuită cu un sistem de lansare  care conține 30 de rachete de 8,5 inci.

Sistemul de lansare de rachete multiplă TOS-1A Buratino poate trage 30 de proiectile termobarice în 15 secunde. Sistemul a fost dezvoltat la mijlocul anilor 1980, iar rachetele neghidate au o rază de acțiune de două mile.

Martorii susțin că au văzut sistemul de arme intrând în Ucraina din Belarus, posibil îndreptându-se spre Kiev.

Rușii descriu TOS-1 Buratino drept un „aruncător de flăcări”, dar experții militari spun că trage cu un „zid de napalm asupra victimelor sale”.

CNN a raportat că unul dintre sistemele de arme terifiante a fost văzut în spatele unui camion de transport în Belgorod, lângă granița de nord a Ucrainei.

Charlie Gao, citat de Daily Mail, comentator pentru apărare și securitate națională, a declarat: „Buratino și Solntsepek sunt arme foarte utile pentru o armată care ar putea intra în luptă urbană fără a-și face griji pentru daune colaterale. »

 

author avatar
Tudor Borcea