AcasăȘTIRI EXTERNERĂZBOI ÎN UCRAINA. Neonaziștii ruși participă la „denazificarea” Ucrainei

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Neonaziștii ruși participă la „denazificarea” Ucrainei

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Neonaziștii ruși participă la „denazificarea” Ucrainei

Cel puțin două grupări neonaziste ruse luptă de partea Moscovei în Ucraina, punând sub semnul întrebării justificarea lui Vladimir Putin de a „denazifica” țara vecină, relatează săptămânalul german Der Spiegel, citând un raport confidențial al serviciilor de informații.

Documentul împărtășit ministerelor germane de către serviciul de informații BND nu oferă numărul luptătorilor de extremă dreapta, dar le identifică drept grupările Legiunea Imperială Rusă și Rusich. Implicarea lor „face ca motivul aparent al războiului, așa-numita «denazificare» a Ucrainei, să fie absurd”, a declarat BND.

Implicați în lupte în estul Ucrainei

Se crede că ambele grupuri au participat la războiul dintre separatiștii pro-ruși susținuți de Moscova și Kiev, în estul Ucrainei, care a izbucnit în 2014. Mai multe rapoarte au făcut legătura între Rusich și compania militară privată Wagner, susținută de Kremlin.

Rusia a trimis trupe în Ucraina la 24 februarie cu scopul declarat de a „denazifica și demilitariza” vecinul său pro-occidental, înainte de a-și muta atenția spre estul Ucrainei pentru a doua fază a campaniei de la sfârșitul lunii martie.

Legiunea Imperială Rusă este o ramură paramilitară a mișcării ultranaționaliste Mișcarea Imperială Rusă, pe care Statele Unite au desemnat-o ca organizație teroristă în 2020, scrie The Moscow Times. „Nu este clar dacă această decizie (de a se alătura conflictului din Ucraina) a fost luată la cererea conducerii ruse sau în consultare cu aceasta”, arată analiza BND.

Legiunea Imperială Rusă și-a anunțat decizia de a intra în operațiuni de luptă în Ucraina la scurt timp după ce liderul său Denis Gariev le-a cerut susținătorilor să „aibă răbdare”, la începutul lunii martie, se arată în raport. Se crede că Rusich s-a implicat cel târziu la începutul lunii aprilie.

Postări pe rețelele de socializare datate la jumătatea lunii martie arătau steagul Mișcării Imperiale Ruse în Ucraina, a relatat The Guardian. Publicația britanică The Times a localizat luptătorii Rusich trecând în regiunea Harkov din estul Ucrainei, în apropiere de granița cu Rusia, la începutul lunii aprilie.

Răniți de forțele Kievului

Se crede că Gariev, adjunctul său și alți doi extremiști de dreapta au fost răniți în lupte, a precizat BND în raportul citat de Der Spiegel. Fondatorul Rusich, Alexei Milchakov, a fost rănit imediat ce grupul a intrat în Ucraina.

Milchakov și co-fondatorul Rusich, Yan Petrovsky, s-au cunoscut la un program de pregătire paramilitară al Mișcării Imperiale Ruse, potrivit The Times.

Ambii au fost fotografiați în raportul BND citat de Der Spiegel cu un steag cu svastică și făcând salutul nazist.

BND l-a identificat pe un alt membru al Rusich, Alexandr M., ca fiind corespondent militar la postul de televiziune de stat Pervîi Canal, potrivit Der Spiegel.

author avatar
Tudor Borcea
454 afisari

2 COMENTARII

  1. nu credeam ca s-a ajuns atat de rau. cand vad cat ii pupa-n cur pe ucraqinieni o gramada de romani e deja mai mult decat lipsa de cultura! mai puneti dracu mana pe carti si cititi cine sunt ,,ucrainienii” si cam ce minuni au lasat in urma pe unde au fost.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger