Întâlnirea din Antalya dintre miniștrii de Externe Dmitro Kuleba (Ucraina) și Serghei Lavrov (Rusia) s-a încheiat. Prima fotografie de la masa negocierilor Rusia-Ucraina, asistate de Turcia, au fost publicate pe rețelele de socializare.
UPDATE. Întâlnirea dintre miniștrii de Externe rus Serghei Lavrov și ucrainean Dmitro Kuleba s-a încheiat cu progese nesemnificative, titrează The Guardian.
Într-o conferință de presă de după negocieri, Kuleba a declarat că nu s-au făcut progrese pe tema încetării focului. Mai mult, oficialul rus nu și-a asumat angajamente referitor la un coridor umanitar în Mariupol.
„Ucraina nu se va preda. Suntem deschişi diplomaţiei, dar, dacă aceasta nu funcţionează, ne vom apăra ţara şi poporul”, a subliniat ministrul de externe ucrainean, conform Agerpres.
Pe de altă parte, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a susținut că Rusia nu a atacat Ucraina. „Nu intenționăm să atacăm alte țări, nici nu am atacat Ucraina”, a susținut Lavrov, citate de Interfax, întrebat dacă Federația Rusă intenționează să atace alte țări.
Știre inițială:
În imagine sunt delegațiile ruse, în stânga, ucraineană, în dreapta, și reprezentanții Turciei, în centru.
Talks between the foreign ministers of Ukraine, Turkey and the Russian Federation on ending Russian aggression against Ukraine have commenced in Antaliya. pic.twitter.com/LUDCClMNaQ
— Oleg Nikolenko (@OlegNikolenko_) March 10, 2022
Turcia și-a asumat rolul de mediator
După câteva runde de negocieri neconcludente desfășurate în Belarus între delegațiile ucrainene și ruse, în cee 14 zile de război, Turcia s-a oferit să medieze conflictul.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, au sosit joi dimineață în Turcia pentru prima întâlnire organizată la acest nivel ridicat de la invadarea Ucrainei de către Rusia, în 24 februarie.
Înainte de negocieri, cei doi oficiali au avut discuții separate cu ministrul de Externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu.
Ministrul ucrainean de externe e pesimist
Kuleba a spus înainte de întâlnire că aşteptările sale de la această întrevedere sunt „limitate”. El a declarat că succesul acestor negocieri depinde „de instrucţiunile şi directivele care i-au fost date lui Lavrov” de către Kremlin.
„Nu-mi pun mari speranţe în negocierile astea, dar vom încerca să profităm la maximum” – DMITRO KULEBA
Negocierile dintre Kiev şi Moscova s-au soldat până în prezent cu mai multe încetări ale focului pe plan local şi cu deschiderea unor coridoare umanitare pentru evacuarea locuitorilor ucraineni din anumite zone, dar Ucraina a acuzat Rusia în mai multe rânduri de încălcarea acestor acorduri.
„Ucraina nu se va preda.”Ucraina va ajunge teren arabil.
„noi nu am atacat ucraina” Evident ca nu , doar au eliberat-o asa un un pic.