Dmitri Rogozin, șeful Roscosmos, agenția responsabilă de programul spațial civil al Rusiei, l-a amenințat pe miliardarul Elon Musk! Americanul este acuzat de ruși că a furnizat trupelor ucrainene echipamente de comunicații militare de ultimă generație.
Pentru sprijinul acordat Kievului, Musk va plăti, afirmă Rogozin.
„Potrivit informațiilor noastre, livrarea de terminale de Internet Starlink către forțele armate ucrainene a fost efectuată de Pentagon”, a declarat Rogozin pe Telegram. Prin urmare, fiind un „complice”, zic rușii, Musk va fi tras la răspundere.
„Va trebui să răspunzi, oricât de prost ai fi!”
Astfel, pentru ruși, lucrurile sunt clare: Elon Musk este implicat în aprovizionarea „forțelor fasciste” din Ucraina cu mijloace militare.
Și va trebui să răspunzi pentru asta ca adult, Ilona, oricât de prost ai fi!” – Dmitri Rogozin
Dezvăluirile unui colonel ucrainean capturat
După capturarea sa, șeful de stat major al Brigăzii 36 de pușcași marini ucraineni, colonelul Dmitri Kormiankov, a declarat duminică că sateliții lui Elon Musk asigură conexiunea la Internet pentru trupele ucrainene din Mariupol.
Kormiankov i-a acuzat și pe membrii Batalionului Azov că, prin acțiunile lor, i-au expus și pus în pericol pe pușcașii marini.
Musk: „Dacă voi muri în circumstanțe misterioare…”
Musk a distribuit duminică o fotografie despre care a afirmat că i-a fost trimisă de fostul premier rus Dmitri Rogozin, în care acesta îl acuză de „complicitate cu naziștii”.
.@Rogozin sent this to Russian media pic.twitter.com/eMI08NnSby
— Elon Musk (@elonmusk) May 9, 2022
Într-un alt tweet, la scurt timp după tweetul precedent, pe un ton ironic și plin de umor, a scris pe Twitter: „Dacă voi muri în circumstanțe misterioase, mi-a făcut plăcere să vă cunosc”.
If I die under mysterious circumstances, it’s been nice knowin ya
— Elon Musk (@elonmusk) May 9, 2022
Proiectul Starlink al lui Musk își propune să ofere acces la prețuri accesibile la conexiuni de internet de mare viteză în întreaga lume. Imediat după începerea „operațiunii speciale rusești” în Ucraina, la sfârșitul lunii februarie, Musk a confirmat că serviciul Starlink era activ în Ucraina și a promis că va livra mai multe terminale în această țară.
„Țările NATO vor fi distruse în jumătate de oră”
Pe de altă parte, Rogozin a amenințat țările occidentale și țările NATO care acordă sprijin Ucrainei. Amenințările șefului Roscosmos au fost făcute cu referire la armele nucleare ale Rusiei, în special temuta rachetă „Satan-2”.
„Țările NATO vor fi distruse în jumătate de oră. Dar nu trebuie să permitem acest lucru, deoarece consecințele unui schimb de lovituri nucleare vor afecta starea Pământului nostru. De aceea, va trebui să învingem acest inamic mai puternic din punct de vedere economic și militar prin mijloace convenționale”, a spus Rogozin.