Ucraina a primit avioane de luptă și piese de schimb pentru a-și consolida forțele aeriene, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, refuzând să precizeze numărul acestora sau țările furnizoare.
După expedierea de piese de artilerie grele, anunțată săptămâna trecută de președintele SUA, Joe Biden, acest anunț, care vine într-un moment în care Rusia a lansat o nouă ofensivă în Donbas, arată o schimbare de atitudine din partea occidentalilor, care de mai bine de o lună a refuzat să furnizeze Ucrainei armament greu, pentru a evita orice escaladare a conflictului.
Cel mai probabil, avioane MiG-29
„Astăzi (ucrainenii) au la dispoziție mai multe avioane de luptă decât acum două săptămâni”, a spus Kirby, în timpul unui briefing de presă. „Fără a intra în detalii despre ce furnizează alte țări, aș spune că au primit avioane suplimentare și piese de schimb pentru a-și mări flota”, a adăugat el.
Aceste avioane sunt probabil Mig-29 de fabricație rusă, pe care Kievul le cere încă de la începutul conflictului și pe care le au doar câteva țări din Europa de Est, scrie Le Point.
Polonia propusese transferul unor astfel de avioane via o bază americană, la începutul lunii martie, dar Washingtronul s-a opus, temându-se că Rusia ar putea vedea prea multă implicare directă a NATO în conflict.
Kirby nu a numit țările donatoare, dar a dat de înțeles că este vorba de avioane de fabricație rusească. „Alte națiuni care au experiență cu aceste tipuri de aeronave i-au putut ajuta să pună în funcțiune mai multe avioane”, a spus el.
El a spus că Statele Unite au facilitat expedierea pieselor de schimb pe teritoriul ucrainean, dar nu au trimis avioane în această țară. Transferurile de armament în Ucraina, zilnic de la începutul invaziei, se fac cu discreție, țările participante nedorind să apară ca beligerante în acest conflict.