AcasăȘTIRI EXTERNERĂZBOI ÎN UCRAINA. De ce SUA nu-i poate livra lui Zelenski armament...

RĂZBOI ÎN UCRAINA. De ce SUA nu-i poate livra lui Zelenski armament greu / Biden poate cădea în capcana lui Putin

RĂZBOI ÎN UCRAINA. De ce SUA nu-i poate livra lui Zelenski armament greu / Biden poate cădea în capcana lui Putin

Poziția de echilibristică a SUA, care acordă un ajutor militar considerabil Ucrainei în timp ce face totul pentru a evita extinderea conflictului către alte țări, devine din ce în ce mai greu de păstrat, într-un moment în care imaginile abuzurilor atribuite armatei ruse sunt în creștere. 

De la începutul invadării Ucrainei de către Rusia, SUA au inundat Ucraina cu arme ușoare, cum ar fi rachete antitanc Javelin, dar a refuzat întotdeauna să predea forțelor lui Volodimir Zelenski armament greu, inclusiv avioane de luptă, argumentând că acest lucru ar crește riscul unui conflict nuclear cu Rusia.

„Strategia noastră pare schizofrenică”

Washingtonul invocă în mod regulat tehnologii americane care nu sunt familiare pentru militarii ucraineni, pentru a justifica gama limitată de arme pe care o furnizează, apelând în schimb la țările din fostul bloc sovietic care au încă armament de fabricație rusă.

Dar, după eșecurile militare ale armatei ruse și crimele de război atribuite acesteia, Pentagonul se află sub presiunea , atât din partea republicanilor, cât și din partea democraților, pentru a face mai mult pentru a ajuta Kievul să respingă Rusia, scrie Le Journal de Montreal.

„Mi se pare că strategia noastră pare adesea puțin schizofrenică: vrem ca ucrainenii să câștige împotriva Rusiei, dar ne temem că pierderile lui Putin va provoca o escaladare”, a remarcat joi influentul senator democrat Richard Blumenthal, în timpul unei audieri în Congres.

„Vă întrebați dacă Vladimir Putin s-a temut vreodată că masacrarea femeilor și copiilor reprezintă o escaladare?” a adăugat senatorul republican Kevin Cramer, care a denunțat faptul că Pentagonul nu a facilitat livrarea de avioane de luptă MiG-29 către Kiev.

Opțiunile Pentagonului sunt limitate

În afară de o închidere a spațiului aerian asigurată de NATO (cerută insistent de Zelenski), dar riscând o confruntare directă cu forțele aeriene ruse, opțiunile Pentagonului sunt de fapt limitate: armamentul greu al SUA nu este compatibil cu cel pe care-l are la dispoziție armata ucraineană.

Iar formarea soldaților ucraineni cu armele americane i-ar scoate de pe câmpul de luptă pentru câteva săptămâni, într-un moment în care se pregătește un asalt major rusesc împotriva regiunilor din Donbas pe care Moscova nu le controlează.

Tancurile americane Abrams, de exemplu, sunt propulsate cu un motor care consumă extrem de mult combustibil, deci necesită un suport logistic enorm, iar sistemelele lor de țintire cu laser necesită o pregătire extinsă, spune Pentagonul.

Avioanele de atac la sol A-10 „Warthog”, pe  Blumenthal le-a exemplificat ca o posibilă completare la ajutorul militar trimis în Ucraina, sunt cunoscute pentru puterea lor de foc, rezistența și capacitatea lor sa de a se întoarce la bază chiar cu pagube grave. Dar piloții ar trebui să fie pregătiți timp de câteva săptămâni, la fel cum, mai întâi, ar trebui creat un întreg lanț de aprovizionare care să asigure întreținerea acestora.

Ce a livrat Washingtonul până acum

Ca răspuns la criticile politicice congresmenilor, Casa Albă a publicat o listă exhaustivă a echipamentelor furnizate Ucrainei până acum: 1.400 de sisteme antiaeriene Stinger, 5.000 de rachete antitanc Javelin, 7.000 de arme antitanc de alte tipuri, sute de drone Switchblade, 7.000 de puști de asalt, 50 de milioane de gloanțe și diverse muniții, 45.000 de loturi de veste și căști antiglonț, rachete ghidate cu laser, drone Puma, radare anti-artilerie și anti-drone, vehicule blindate ușoare, comunicații sigure și protecții împotriva minelor.

Vineri, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a fost ofensat de critici. „Ideea că nu facem suficient sau suficient de repede ne irită profund”, a spus el.  De la sosirea la Casa Albă, președintele Joe Biden a deblocat 2,4 miliarde de dolari, asistență militară pentru Kiev, „care este aproape la fel de mult ca bugetul de apărare al Ucrainei”, a spus el.

„Avem în vedere că Rusia este putere nucleară”

Reamintind că, pe lângă armamentul furnizat la Kiev, SUA și-au mărit personalul militar în Europa de la 80.000 la 100.000, la mijlocul lunii februarie, și au trimis o baterie antiaeriană Patriot în Slovacia pentru a compensa sistemul S-300 de fabricație rusă pe care Bratislava l-a predat Kievului, Kirby a spus că efortul a fost „fără precedent”.

„Nici o altă țară nu are logistica pentru a face asta. Nici o altă țară nu are resursele pentru a face acest lucru”, a menționat el. „În același timp, avem în vedere că Rusia este o putere nucleară”.

author avatar
Tudor Borcea
545 afisari

5 COMENTARII

  1. SUA a livrat Ucrainei armament și alte echipamente militare din stocuri disponibile, în faza de casare, că doar nu voiați să le dea din cele mai noi generații, armament și echipamente care ar putea intra pe mâna rușilor și a le studia în vederea producerii și în Rusia, scutind spionajul rusesc de un efort de a fura tehnologia. Să ne amintim ce tehnică militară ne bagă nouă pe gât, ce vechituri și alte jafuri de care vor să scape?

    • cred ca ucrainenii nu au cu ce sa plateasca armamentul asa ca America nu face nici un gheseft 🙂
      Armamentul vechi trebuie casat si tratat ca deseuri; e mai ieftin pentru America sa-l trimita in Europa decit sa-l proceseze local.
      Restul este bla, bla, bla ..

  2. & Observați deci și fenomenul „Cuba Globală” ce începe să se manifeste în plan mondial și prin acțiunile pe care Rusia le desfășoară în Ucraina, și pe care care se pare că sunt nevoiți să le desfășoare și pentru că retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană a propus un astfel de fenomen, pentru statele puternice ale lumii, problemele de succesiune și de transferuri de putere, atribuții , în statele implicate în alianțe importante, uniuni, alte forme de organizare colectivă punând în dificultate funcționare formelor de organizare, alianțe, uniuni, alte forme deorganizări de state, care implică și costuri importante de funcționare a căror finanțare poate ajunge să genereze și dificultăți economice și sociale importante, ?

  3. TOT CEEA CE ESTE PREZENTAT IN PRESA ROMANEASCA AJUNGE SI LA URECHILE RUSILOR !,ACEASTA TRANCANEALA AMERICANA PRIVIND LIVRARILE DE ARME SI MUNITIE UCRAINEI
    VA DUCE LA O RIPOSTA PE MASURA DIN PARTEA RUSIEI IN CONDITII SIMILARE SI CONFLICTE SIMETRICE !.
    UCRAINA ESTE O OCAZIE ,O OPORTUNITATE PENTRU AMERICA CA SA-SI TESTEZE DIVERSE ARME PE BANII UCRAINIENILOR.
    IN VARIANTA TURCUL PLATESTE !, POATE AMERICA SA PIARDA IN ACEASTA SITUATIE IN CARE UCRAINA CAPITULEAZA NECONDITIONAT, SITUATIE IN CARE UCRAINA VA MAI EXISTA DOAR CA O UMBRA A CEEA CE A FOST !.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger