AcasăȘTIRI EXTERNERĂZBOI ÎN UCRAINA. Care sunt condiţiile pentru pace. Rusia cere ridicarea sancțiunilor

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Care sunt condiţiile pentru pace. Rusia cere ridicarea sancțiunilor

serghei lavrovRĂZBOI ÎN UCRAINA. Serghei Lavrov acuză că acordul de pace are elemente ”inacceptabile”

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei este parte a negocierilor de pace cu Ucraina, însă negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak neagă acest lucru, relatează Reuters.

„În prezent, delegaţiile rusă şi ucraineană discută de fapt zilnic prin videoconferinţă un draft de posibil tratat”, a declarat Lavrov pentru agenţia chineză de ştiri Xinhua, potrivit unei relatări postate pe site-ul MAE rus sâmbătă.

„Agenda discuţiilor include, printre alte lucruri, chestiunea denazificării, recunoaşterea noilor realităţi geopolitice, ridicarea sancţiunilor, statutul limbii ruse”, a spus Lavrov, fără a intra în amănunte.

Ridicarea sancțiunilor, un subiect în negocierile de pace

Mihailo Podoliak a respins însă aceste afirmaţii, afirmând că Lavrov nu a participat nici măcar la o rundă de negocieri şi că Ucraina nu are nevoie de lecţii de denazificare sau privind utilizarea limbii ruse de la cei care au ocupat oraşele ucrainene.

Acesta a declarat că „problema sancțiunilor internaționale împotriva Federației Ruse nu este discutată deloc” în cadrul negocierilor dintre Rusia și Ucraina.

author avatar
Andreea Vlad
420 afisari

6 COMENTARII

  1. Nu va fi nici măcar o fantomă de tratat de pace atâta timp cât marele licurici obez și arogant nu va spune că e de acord. Suma investită de licurici în războiul din ukhraina, dintre naton și Russia, depășește datoria externă a Argentinei, plătibilă în 100 și ceva de ani. Deci a ukhrainei s-ar putea plăti în 300 de ani pentru că nimic nu este gratis. Dar poporul ukhrainian eroic va putea să plătească această datorie în cazul în care mai rămâne ceva din el. Important însă este ca licuriciul să rămână vioara întâi măcar în spațiul ieoroatlantic pentru că în rest nu mai este.

    • stati linistiti la locurili voastre. Ucrainava pierde iesirea la marea neagra , noi ne vom invecina cu rusia si conflictul va fi inghetat!

  2. Victorie pentru Rusia impotriva drogatului Jeglensky ,nazistii ucraineni si agresorul NATO

    • După atâtea „victorii” Federația Rusă va termina dezintegrându-se cu un big bang

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger