Aflată în turneu în Statele Unite, primul de la moartea toboșarului Charlie Watts, legendara trupă a anunțat că nu va mai interpreta celebra melodie care evocă subiecte acum „incorecte politic”, un mix despre dependența de heroină și înrobirea sexuală unei femei de culoare de către albi.
„Brown Sugar, how come you taste so good ? / Brown sugar, just like a young girl should”. Este unul din cele mai cunoscute refrenuri ale unei piese Rolling Stones, alături de „Satisfaction” și „Jumpin’ Jack Flash”.
Text problematic
„Brown Sugar” (Mick Jgger autorul textului) a deschis albumul Sticky Fingers în 1971, piesa ajungând în topurile din SUA, Marea Britanie, Canada, etc. Succesul mondial a clasat-o (Billboard, Rolling Stone) în patrimonial celor mai bune melodii din toate timpurile.
Surprins că Los Angeles Times a remarcat absența piesei în turneu, Keith Richards s-a întrebat despre locul pe care ar trebui să-l ocupe „Brown Sugar, după 50 de ani, ale cărei teme sunt acum considerate problematice. „Nu știu. Încerc să înțeleg unde este problema. Nu au înțeles că este un cântec despre ororile sclaviei? Nu, încearcă să-l îngroape. Nu vreau să intru în acest moment în conflict cu toate aceste rahaturi”.
Sexul și heroina
În plină cultură „woke” și corectitudine politică, acum nu este momentul pentru melodii precum „Brown Sugar”. Între sclavie, viol și fetișizare, textul scris de Mick Jagger spune povestea unei tinere negrese din New Orleans redusă la sclavie sexuală de către stăpânii ei albi. Dar versurile sunt bidirecționale și evocă, de asemenea, dependența de heroină, pe care Stones o consumau la acea vreme.
Dincolo de aluzia la atracția sexuală față de femeile de culoare, titlul se referă la droguri, deoarece „brown sugar” evocă în argoul american heroina brună. Cântecul este, prin urmare, polisemic, deoarece poate vorbi și despre dependența tinerilor albi de droguri, folosind vocabularul sclaviei, o ambivalență cu care se juca grupul pe scenă.
Keith Richards și-a asigurat însă fanii că trupa nu va îngropa definitiv piesa: „Sper să-i putem reda toată gloria la un moment dat în turneu”, a spus el.
„Toate subiectele murdare, la grămadă”
Compus în 45 de minute de Mick Jagger în 1969, textul melodiei „Brown Sugar” ridică întrebări de zeci de ani. Întrebat de Rolling Stone, solistul trupei a încercat să dea un răspuns: „ Dumnezeu știe despre ce vorbesc în acest cântec, toate subiectele murdare la grămadă, un amestec”.
Comentatorii apreciază că Rolling Stones vor să evite o polemică de amploare create de mișcări insurgente precum Black Lives Matter și de revendicările neo-feministe.
La 78 de ani, Mick Jagger lasă ușa deschisă piesei, fără a evoca o presiune socială în jurul deciziei. „Am cântat Brown Sugar în fiecare seară din 1970, o vom face fără ea pentru moment și vom vedea cum va merge. Am putea să o cântăm din nou”.
Recent, criticile s-au înmulțit în jurul melodiei. Producătorul Ian Brennan consideră că melodia glorifică sclavia, violul, tortura și pedofilia. „Problema astăzi nu este nici faptul că au scris acest cântec, nici că l-au cântat. Problema este că ei continuă să-l cânte , a scris el în The Chicago Tribune.