AcasăȘTIRI EXTERNERaport jenant pentru Biden. Americanii au risipit degeaba miliarde de dolari în...

Raport jenant pentru Biden. Americanii au risipit degeaba miliarde de dolari în Afganistan

Raport jenant pentru Biden. Americanii au risipit degeaba miliarde de dolari în Afganistan

Agențiile americane au irosit miliarde de dolari din banii destinați construirii de spitale, școli și alte facilități în Afganistan, potrivit unui organism de supraveghere guvernamentală.

Raportul Inspectorului general special pentru reconstrucţia în Afganistan (SIGAR) arată că cel puţin 2,4 miliarde de USD din 7,8 miliarde alocaţi eforturilor de reconstrucţie, începând din 2008, au fost pierduţi practic, fiind investiţi în obiective nefolosite sau abandonate, utilizate în alt scop decât cel propus, deteriorate sau distruse.

Obiectivul acestor bani a fost de a se construi cu ei școli, închisori, un hotel, spitale, drumuri, poduri sau instalații militare afgane.

Raportul SIGAR indică faptul că proiectele au fost finanțate de mai multe agenții guvernamentale americane, iar Departamentul Apărării a finanțat majoritatea acestora.

John Sopko, inspector general special al agenției americane, spune că guvernul SUA a vărsat prea mulți bani și prea repede într-o țară prea mică pentru a-i absorbi.

Nivelul real al risipei, încă necunoscut în totalitate

„Faptul că atât de multe mijloace fixe nu sunt utilizate, deteriorate sau abandonate ar fi trebuit să fie o sursă de îngrijorare majoră pentru agențiile care finanțează aceste proiecte”, a spus Sopko în raportul său către Congresul SUA, scrie dpa.

SIGAR nu a inspectat toate proiectele de investiţii finanţate de SUA în Afganistan şi „nivelul real al risipei este aproape sigur mai ridicat”, a notat Sopko în raportul către Congres, scrie Agerpres. Fără îndoială, un raport jenant pentru administrația Joe Biden.

Şi guvernul afgan a criticat faptul că guvernul SUA s-a ocupat direct de finanţarea respectivelor proiecte, cerând ca banii să poată fi cheltuiţi chiar de executivul de la Kabul, pentru mai multă eficienţă. Guvernul de la Kabul este considerat însă foarte corupt.

Foto: Facebook

author avatar
Tudor Borcea
267 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger