Se așteaptă răspunsuri cu privire la cauzele care au dus la prăbușirea aeronavei cu 132 de oameni la bord, în China, o anchetă fiind în plină desfășurare.
În tot acest timp, s-a aflat că echipele de intervenție au descoperit rămășite umane la locul prăbușirii avionului, potrivit BBC. Avionul Boeing 737-800 s-a prăbușit într-o zonă muntoasă din sudul Chinei, accesul la fața locului fiind mai dificil.
E de menționat faptul că autoritățile nu au comunicat numărul victimelor, dar până acum nu a fost vreun semn că vreunul dintre 132 de oameni aflați la bord ar fi supraviețuit, notează aceeași sursă.
O cutie neagră, găsită
Ce anume s-a întâmplat și cum de a ajuns să se prăbușească aeronava, în prima zi a acestei săptămâni, încă nu se știe exact. Se așteaptă ca specialiștii să analizeze una dintre cutiile negre ale aparatului de zbor, care a fost găsită miercuri. S-a aflat, însă, că aceasta e deteriorată. A fost trimisă la Beijing, pentru ca datele stocate pe ea să fie analizate de experți.
În tot acest timp, rudele celor aflați în avionul care s-a prăbușit așteaptă cu inima strânsă vești de la autorități.
,,Toate McDonald-urile din întreaga lume au fost închise după ce FBI a descoperit că au servit carne umană. Închiderile au implicat și Cemex, Heinz, Red Ruby Rings, Red Shoes și Keystone Foods de la TerraMar, toate folosite pentru eliminarea cadavrelor. Oficial găsiți toate restaurantele McDonalds închise de la Covid. Căutați orașul New York, Kuta Bali, Victoria, Australia de Sud ca punct de plecare.
Găsiți toate fabricile de carne procesată din întreaga lume care au primit Rona’d: plăcinte cu carne, rulouri cu cârnați, prăjituri și orice alte tipuri de carne procesată. Începeți cu Greggs.
FBI a găsit rămășițe ale multor oameni la furnizorul de carne McDonalds:
Khazarii sunt cei din spatele McDonalds. Acum găsiți proiectul TerraMar. Grupul Operațiunea submarină Epstein/Maxwell. Acolo strâng bijuteriile de pe fundul oceanului. Toți acei copii torturați, violați, uciși și mâncați sunt îngropați și introduși în bijuterii. Vezi acele inele roșii cu bijuterii pe care le poartă și Clubul Pantofilor Roșii (toți membrii poartă pantofi roșii, inclusiv Papa). Vezi și Cemex & Heinz. Au folosit CV-19 ca scuză pentru a închide McDonalds din întreaga lume.’’
https://www.mcdonalds.com/us/en-us/about-our-food/meet-our-suppliers/