Consumul de bere în Germania a crescut în prima jumătate a anului, după zilele grele din perioada Covid-19, dar spectrul întreruperii aprovizionării cu gaze din Rusia planează acum asupra fabricilor de bere, care se tem de opriri ale producției.
„Fără gaze, rafturile supermarketurilor vor rămâne goale”, a avertizat luni federația producătorilor de bere, care depinde în mare măsură de acest combustibil fosil pentru producție.
Gazul, „imposibil” de înlocuit
Industria alimentară este, după industria chimică, cel mai mare consumator de gaze, utilizate în special în timpul procesului malțului, prima etapă în fabricarea băuturilor alcoolice.
După scăderea drastică a consumului în timpul crizei sanitare, cererea de bere a crescut din nou: germanii au băut 3,6 miliarde de litri între ianuarie și iunie – o creștere de 6,4% pe parcursul unui an.
Dar exporturile au scăzut cu 19%, ceea ce a dus la o scădere de 3,8% a vânzărilor din acest sector, potrivit Institutului Federal de Statistică Destatis.
Comparativ cu 2019, înainte de impactul pandemiei, berăriile germane au vândut cu 5,5% mai puțin în prima jumătate a anului. „Industria berii lucrează încă în modul de criză”, avertizează Holger Eichele, președintele asociației producătorilor de bere, scrie Boursorama.
În prezent, este „imposibil” să se înlocuiască gazul ca principală sursă de energie, iar amploarea șocului energetic „nu poate fi încă estimată”, a adăugat el. Mai multe fabrici de bere își majoraseră deja prețurile ca răspuns la creșterea costurilor de producție înainte de războiul din Ucraina. Gigantul rus Gazprom a operat o serie de reduceri a fluxului de gaze către Germania prin conducta Nord Stream 1, occidentalii acuzând Moscova de șantaj energetic.
De la invazia rusă, prețurile mai multor materii prime, începând cu cerealele, au crescut din nou. Furnizorii fabricilor de bere, a căror producție depinde de asemenea de gaz, au și ei de suferit, începând cu producătorii de sticle.