AcasăȘTIRI EXTERNEPutin s-a asigurat pe viață! A promulgat cea mai controversată lege

Putin s-a asigurat pe viață! A promulgat cea mai controversată lege

Vladimir PutinPutin s-a asigurat pe viață! A promulgat cea mai controversată lege

Vladimir Putin a promulgat o lege care îi va oferi imunitate juridică pe termen lung, chiar și după ce va părăsi scaunul de președinte. Și familia sa se va bucura de imunitate juridică în fața oricărei urmăriri penale pentru orice delict. 

Anterior, liderii ruşi nu se bucurau de imunitate juridică decât pe durata mandatului. Protecţia se extinde acum pentru a acoperi orice delict ce poate fi descoperit după ce preşedintele va părăsi funcţia de şef al statului.

Noua lege face, de asemenea, mai complicată ridicarea imunităţii unui lider, implicând o procedură mai complexă şi îndeplinirea mai multor condiţii.

Ridicarea imunităţii unui lider este posibilă doar dacă acesta este suspectat de înaltă trădare sau de comiterea unei infracţiuni grave. Procedura trebuie introdusă de Duma de Stat, camera inferioară a Adunării Federale a Rusiei, iar decizia finală va reveni camerei superioare, Consiliul Federal, relatează Agerpres. Mai mult, ea va fi extinsă și pentru familia președintelui.

Protecție și pentru Medvedev

Fostul preşedinte Dmitri Medvedev beneficiază, de asemenea, de imunitate în faţă unor posibile urmăriri penale. Medvedev este singurul fost președinte rus în viață și unul dintre principalii aliați ai lui Putin.

În timpul verii, preşedintele Putin a promulgat un set de amendamente constituţionale controversate care îi vor permite să rămână la putere până în 2036.

Foștii președinți pot deveni senatori pe viață atunci când părăsesc funcția prezidențială, după cum transmite The Moscow Times.

author avatar
Andreea Vlad
297 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger