Vladimir Putin este deja unul dintre cei mai longevivi lideri din lume, iar alegătorii i-au deschis calea de a guverna Rusia până când va împlini 84 de ani.
Ruşii au validat în proporţie de 77,92% revizuirea Constituţiei, ceea ce îi permite lui Putin să rămână la putere până în 2036, potrivit numărătorii finale difuzate joi. Rezultatul nu este o surpriză – reforma a fost aprobată de parlament la începutul anului şi noul text al Constituţiei este deja în vânzare în librării. Unul dintre amendamentele cele mai controversate îi conferă președintelui opţiunea a două mandate suplimentare la terminarea celui actual în 2024. Vladimir Putin va avea astfel posiblitatea de a-și întinde domnia la mai mult de 36 de ani, alăturându-se altor lideri care stau la putere de peste 35 de ani: ayatollahul Khamenei (Iran), Teodoro Obiang (Guineea Ecuatorială), Paul Biya(Camerun) sau Hun Sen(Cambogia). Principalul opozant al lui Putin, Alexei Navalnîi, a calificat acest vot drept „o enormă minciună”, îndemnându-şi susţinătorii să se mobilizeze în viitoarele alegeri regionale din septembrie: “Putin vrea să conducă Rusia pe viață. Putin a umilit pe toată lumea. O asemenea rușine nu există nici în țările din lumea a treia”. Revizuirea introduce de asemenea în Constituţie credinţa în Dumnezeu, căsătoria rezervată heterosexualilor, învăţământul patriotic, precum şi garanţii sociale, ca indexarea pensiilor. Principii-far ale lui Putin, cu mare priză la electoratul conservator.