Putin își poate face poligon din spațiu. Dreptul international, niște hărtii fără valoare

Distrugerea de către Rusia a unuia dintre propriii sateliți a creat sute de resturi și a pus în potential pericol Stația Spațială Internațională, stîrnind un val international de dezaprobare. Un care rămâne greu de pedepsit în mod concret.

Țările occidentale au reacționat doar cu vorbe, acuzând regimul lui Putin: „Spațiul este un bun comun, Rusia are o responsabilitate covârșitoare în generarea de resturi care poluează și pun în pericol astronauții și sateliții noștri”, șamd.

Spațiul, o zonă fără de lege?

Cu toate acestea, operațiunea Moscovei, în contradicție cu principiile fondatoare ale dreptului spațial, nu va fi pedepsită. Ca oricărui alt stat care ar ajunge să comită nefăcute într-un poligon aflat la zeci de kilometri deasupra capetelor noastre.

Spațiul este o zonă fără de lege? Specalist în problemă, Raphael Costa, lector de drept public la Universitatea Versailles Saint-Quentin-en-Yvelines, Franța, explică că în anii 1960 și 1970, nu mai puțin de „cinci tratate internaționale pe această temă au văzut lumina zilei, negociate în cadrul Națiunilor Unite”. „În plină cursă pentru Lună și pentru a evita un Război Rece extins în spațiu, marile puteri au început să emită texte presupuse să reglementeze zona spațială”.

Primul dintre ele datează din 1967: este ceea ce este cunoscut astăzi în mod obișnuit ca Tratatul Spațial, care prevede în special interzicerea trimiterii de personal militar în spațiu sau chiar a nu aduce arme pe corpurile cerești. Acesta servește și astăzi drept reper, „semnat și ratificat de peste 110 state, inclusiv de toate cele cu activitate spațială”.

„Linii directoare”, dar fără obligații

Pentru Raphael Costa, distrugerea satelitului său de către Rusia, cu toate resturile pe care le-a generat, încalcă mai multe prevederi ale acestui text. Totuși „în chestiunea specifică a resturilor și a creării lor, problema este că Tratatul Spațial nu spune nimic”, notează specialistul.

„Articolul 9 se poate referi totuși la aceasta prin extensie, întrucât precizează că nu trebuie să se prejudicieze activitatea spațială a altor state, ceea ce este, teoretic, cazul acțiunii ruse din ultimele zile”. 

Dacă tratatele privind spațiul datează de mai bine de 40 de ani alte texte au fost elaborate mai recent la ONU, în special despre resturile spațiale. Totuși, acestea nu sunt tratate care sunt votate și apoi ratificate, ci mai degrabă linii directoare, scrie LCI.  „Guidelines”, cum se numesc în engleză, dar fără caracter obligatoriu, în maniera tratatelor climatice, de exemplu.

Aceste linii directoare, la care Rusia a aderat în 2019 și pe care s-a angajat să le respecte, „preciezează clar că țărilor li se cere să evite distrugerea intenționată a obiectelor spațiale, așa că Moscova manifestă o adevărată contradicție cu propriile angajamente”. Dar, în trecut, mai multe țări au efectuat deja operațiuni similare prin distrugerea sateliților uzați. Acesta a fost cazul SUA, Chinei sau Indiei.

Hățiș legal deasupra capetelor

În funcție de evenimentele din spațiu, legea poate varia foarte mult. În primul rând, se consideră că intră sub incidența legii spațiului ceea ce se întâmplă la mai mult de 100 km de suprafața Pământului. Mai aproape, vor fi de fapt regulile specifice spațiului aerian care vor fi în vigoare.

În spațiu, „statele își aplică jurisdicția asupra obiectelor lor spațiale, este o formă de extrateritorialitate”, notează în plus Raphael Costa. Dacă un astronaut italian sau australian ar ataca un altul irlandez într-o navă americană, atunci o instanță americană ar fi competentă să judece incidentul. În Stația Spațială Internațională, textele precizează că jurisdicția care se aplică va fi cea a persoanei incriminate.

În cazul punerii în pericol a altora, ca în cazul distrugerii satelitului rusesc, lucrurile se complică. La fel ca și în cazul poluării spațiale, dacă au fost încălcate tratatele spațiale, în practică este dificil de angajat o acțiune penală. „Unele texte prevăd că Curtea Internațională de Justiție poate fi sesizată în caz de nerespectare, dar nu este cazul pentru o încălcare a tratatelor spațiale”, punctează profesorul de drept public.

Diplomația, singurul mijloc de coerciție

Dacă statele doresc să acționeze împotriva altor state pentru acte produse în spațiul cosmic, ar fi „posibil să ia contramăsuri, expunându-se în același timp la contramăsuri”.

Instrumentele obișnuite ale diplomației vor fi atunci utilizate, cu cota lor de reproșuri, amenințări sau presiuni: convocarea ambasadorilor în cauză, rechemarea corpului diplomatic. „Deoarece nu există un mecanism judiciar prevăzut, regulile responsabilității statelor sunt cele care se aplică și de multe ori puterea lor va fi cea care va face diferența”.

Puterea rusă, precum cea a Statelor Unite sau a Chinei, face în acest caz delicate acțiunile diplomatice.

În cele din urmă, trebuie remarcat faptul că convențiile au prevăzut o situație în care daunele ar fi create de obiectele spațiale. Țara care a cauzat prejudiciul ar fi astfel obligată să despăgubească cea care i-a căzut victimă. Un scenariu care a apărut deja în trecut, de când un satelit rus s-a prăbușit într-o zonă nelocuită a Canadei în anii 1990, provocând poluare radioactive. Moscova a despăgubit atunci Ottawa.

Deși guvernat de texte în cea mai mare parte deja vechi, spațiul nu constituie, cel puțin teoretic, un teritoriu anarhic lipsit de reguli. Și asta chiar dacă aplicarea textelor rămâne supusă interpretării lor, sau că urmăririle penale sunt de cele mai multe ori foarte greu de declanșat.