Evenimentele din Belarus și mai ales soarta unui popor păcălit ani la rând de același președinte-dictator nu contează în ochii globaliștilor cât oportunitatea de a mai câștiga teren în bătălia cu dușmanul de la Răsărit. Revoluția de la Minsk înseamnă doar șansa demonizării în continuare a lui Vladimir Putin prin convertirea așa-zisului pericol al invaziei trupelor rusești într-o știre de senzație. În realitate, este puțin probabil ca liderul de la Kremlin să trimită Armata Roșie pentru a-l salva pe Aleksandr Lukașenko. Sau în orice alt scop.
La momentul de față, situația se prezintă în felul următor – Lukașenko abia adună câteva mii de susținători la un miting cerut de el, în timp ce Opoziția reușește să inunde capitala Minsk și alte orașe cu fluvii de mulțumi furioase împotriva președintelui. Rezultatul alegerilor din 9 august a unit poporul împotriva ultimului dictator din Europa și acum e timpul ca el să plece, asta câtă vreme o mai poate face!
S-a pus întrebarea dacă este necesar ca Rusia să intervină militar, iar imediat propaganda occidentală a mirosit pericolul, transformând răspunsul într-un scenariu apocaliptic livrat omenirii – trupele lui Vladimir Putin vor rupe Belarus în două, așa cum au făcut cu Ucraina, în 2014. Puțin probabil, ba la Moscova, dimpotrivă, tonul în mass-media e oarecum nefavorabil lui Lukașenko; iar toate aceste voci și mai ales tăria cu care este atacat vecinul Rusiei sugerează o politică clară a Kremlinului cu privire la soarta lui Aleksandr Lukașenko.
În plus, să nu uităm, că, la nivel inter-uman, Putin nu pare a-l suporta pe omologul său, a cărui atitudine duplicitară l-a scos din sărite de multe ori. Dovadă că, referitor la evenimentele din Belarus, Vladimir Putin a făcut un singur comentariu, fără niciun cuvânt de susținere pentru Lukașenko; liderul de la Kremlin nu a menționat în intervenția sa nici rezultatul alegerilor din 9 august, nici legitimitatea lui Lukaşenko pentru funcţia de preşedinte, ci s-a referit doar la bunele relaţii bilaterale, care trebuie să „satisfacă pe deplin interesele de bază ale națiunilor frățești din Rusia și Belarus”.
Exemplul Armenia
Mai degrabă decât să ne uităm la politica Rusiei față de evenimentele din Ucraina, din 2014, ar trebui să privim spre cazul „Armenia 2018”, unde a avut loc cea mai recentă revoluție post-sovietică. Dacă la început poziția lui Vladimir Putin părea a fi una ezitantă, acum Moscova e destul de mulțumită de relațiile cu premierul democratic Nikol Pashinyan. Armenia a rămas în Uniunea Economică Eurasiatică și în Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (înființată de Rusia, din care mai fac parte Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan). În plus, marile companii de stat rusești domină complet economia armeană. La fel cum se întâmplă în Belarus, atenție!
Și, atunci, de ce n-ar putea lucra Kremlinul cu oricare dintre viitori noi lideri ai Belarusului? Doar o face cu deplin succes în Armenia, cu prim-ministrul pro-democrat Pashinyan!
La Minsk nu sunt sentimente rusofobe
Un alt aspect important ține de atitudinea poporului față de Rusia – de la startul manifestațiilor, la Minsk nu s-a auzit o scandare împotriva Moscovei! Așadar, nu sunt sentimente antirusești pentru a justifica o invazie militară în Belarus!
În plus, opoziția de acolo are următoarele cereri: demisia lui Lukașenko, eliberarea prizonierilor politici și organizarea de noi alegeri libere și corecte. Nimic despre aderarea la NATO și/ sau UE, niciun cuvânt rusofob în discursul „Străzii”. De altfel, chiar Putin a subliniat că important este ca Belarus să rămână în Uniunea Economică Eurasiatică, un mesaj clar transmis mai ales viitorilor conducători ai țării.
Lukașenko, singur în calea furtunii?
În ceea ce-l privește pe Aleksandr Lukașenko, acesta nu pare să mai aibă niciun sprijin în țară. Ministrul adjunct de interne din Belarus și-a cerut scuze pentru violența împotriva protestatarilor, iar mulți membri ai serviciilor de securitate de la Minsk și-au aruncat demonstrativ uniformele, în semn de revoltă împotriva șefului statului. Iată de ce, la momentul de față, este îndoielnic dacă Lukașenko mai controlează un număr semnificativ de ofițeri din „intelligence”.
Altfel, împotriva intervenției rusești stă și argumentul că Belarus formează o societate extrem de ordonată și disciplinată, cu o populație foarte educată. Iar orice atac din partea Kremlinului ar întâlni mai mult ca sigur o opoziție rigidă din partea belarușilor.
