AcasăȘTIRI EXTERNEPutin îi ia partea lui Trump? Ce spune despre protestele antirasism din...

Putin îi ia partea lui Trump? Ce spune despre protestele antirasism din SUA

Vladimir PutinVladimir Putin și Donald Trump

Președintele rus Vladimir Putin susţine că manifestaţiile din ultimele săptămâni din SUA împotriva rasismului şi violenţelor poliţiei sunt expresia unor „crize interne profunde”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Bineînţeles, ce se întâmplă (în SUA) este expresia unor crize interne profunde”, a afirmat Putin, în cadrul unui interviu difuzat duminică de postul public de televiziune Rossia 1. Afirmaţia sa a venit ca răspuns la o întrebare despre evenimentele din SUA şi este primul său comentariu despre situaţia din America.

„În realitate, observăm acest lucru de mult timp, de la venirea la putere a preşedintelui în exerciţiu (n.r. Donald Trump), care a câştigat în mod absolut clar, în mod democratic”, a adăugat liderul de la Kremlin. „Însă tabăra care a pierdut (n.r. alegerile) a inventat tot fel de ficţiuni pentru a pune la îndoială legitimitatea” lui Donald Trump, a mai spus Vladimir Putin.

În 2016, alegerea lui Trump a fost urmată de acuzaţii de ingerinţă a Rusiei în favoarea sa, respinse cu vehemenţă de Moscova.

author avatar
Andreea Vlad
224 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger