AcasăȘTIRI EXTERNEPutin: E destabilizator pentru Rusia să vorbiți de succesorul meu

Putin: E destabilizator pentru Rusia să vorbiți de succesorul meu

Putin: E destabilizator pentru Rusia să vorbiți de succesorul meu

Președintele Vladimir Putin a considerat că ridicarea problemei succesiunii ar fi „destabilizantă” pentru Rusia, amintind că o recentă reformă constituțională i-a permis să candideze la președinție în 2024.

„Avem timp înainte de următoarele alegeri și discuțiile pe acest subiect destabilizează situația”, a declarat el pentru canalul american CNBC în timpul unui interviu difuzat în noaptea de miercuri spre joi, 13 octombrie.

„Statul să privească senin către viitor”

„Situația trebuie să rămână calmă, stabilă, astfel încât organele statului, structurile statului să funcționeze și să privească senin spre viitor”, a adăugat șeful statului rus, menționând că Constituția l-a autorizat să se reprezinte la prezidențiale, dar că nu a luat o decizie în acest sens.

Legea fundamentală a Rusiei a fost reformată în 2020 pentru a-i permite lui Putin să rămână la Kremlin, dacă dorește, până în 2036.

La conducerea țării din 2000, Putin se mândrește cu faptul că a scos Rusia din criza economică și din politică născută din căderea URSS. Dar această stabilizare a venit cu prețul unei concentrări de putere în mâinile sale și a celor ale serviciilor de securitate, scrie AFP.

Autoritățile au lansat o represiune sporită împotriva opoziției și a mass-media independente în acest an, în special interzicerea mișcării principalului detractor al puterii, Alexei Navalnîi, care a fost închis după ce a supraviețuit unei otrăviri, acuzând Kremlinul de tentativă de asasinare a sa.

 

author avatar
Tudor Borcea
248 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger