Armatele rusă și bielorusă au început joi, 10 februarie, manevre în Belarus timp de zece zile, în pline tensiuni Rusia-Occident din jurul Ucrainei și în timp ce eforturile diplomatice continuă pentru a dezamorsa această criză.
Desfășurarea acestor militari a fost imediat denunțată de președinția ucraineană drept un mijloc de „presiune psihologică” folosit de Moscova, care din noiembrie a adunat peste 100.000 de militari la granițele de est ale Ucrainei.
Baletul rachetelor și baletul diplomatic
„Totul ne face să credem că este un gest de mare violență”, a reacționat ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, calificând manevrele drept „extrem de masive”.
În ajunul exercițiilor, armata rusă a lansat un videoclip care arată o baterie de sisteme antiaeriene S-400 care se mișcă în poziție și își îndreaptă rachetele spre cer, de pe un teren înzăpezit din regiunea bielorusă Brest, la granița cu Ucraina.
Pe frontul diplomatic, cancelarul german Olaf Scholz îi primește, tot joi, la Berlin pe liderii țărilor baltice, foste republici sovietice, membre acum ale NATO.
Premierul britanic Boris Johnson, care a anunțat trimiterea a încă 350 de soldați în Polonia, va merge la Bruxelles, unde se va întâlni cu oficialii NATO înainte de a se deplasa la Varșovia. Ministrul său de Externe, Liz Truss, se află la Moscova, scrie Le Point.
30.000 de soldați ruși
Exercițiile ruso-bieloruse „se derulează cu obiectivul de a pregăti oprirea și respingerea agresiunii externe în cadrul unei operațiuni defensive”, a asigurat Ministerul rus al Apărării.
Potrivit acestei surse, manevrele au loc până pe 20 februarie pe cinci câmpuri militare, patru baze aeriene și „diferite locații” din Belarus, în special în regiunea Brest, scrie AFP.
Armatele de la Minsk și Moscova nu au precizat numărul de soldați și echipamente care participă la aceste exerciții, dar occidentalii afirmă că 30.000 de soldați ruși au fost dislocați în Belarus în acest context.
Rusia a mai anunțat joi sosirea în Crimeea a șase nave de război pentru viitoarele manevre în Marea Neagră, în centrul tensiunilor dintre Moscova și Kiev.
Armata ucraineană și-a lansat și ea, în oglindă, propriile manevre pe teritoriul său, prevăzând utilizarea dronelor de luptă turcești Bayraktar și a rachetelor antitanc (Javelin și NLAV) livrate de Londra și Washington.