AcasăȘTIRI EXTERNEPutin a adus în Mediterana cinci submarine având rachete de croazieră Kalibr

Putin a adus în Mediterana cinci submarine având rachete de croazieră Kalibr

Putin a adus în Mediterana cinci submarine având rachete de croazieră Kalibr

Pentru prima dată, gruparea de submarine non-nucleare Proiect 636.3 a Forțelor Navale ale Federației Ruse din Marea Mediterană a fost adusă la cinci unități.

În prezent, potrivit agenției Tass, care a citat, joi, 9 septembrie, o sursă din cadrul industriei constructoare de nave, în compunerea Grupării navale operative a Forțelor Navale ale Federației Ruse din Marea Mediterană se află cinci submarine dotate cu complexul de rachete Kalibr-PL: trei aparținând Flotei din Marea Neagră și două Flotei din Oceanul Pacific”, scrie DefenseRomania.

Pot lansa 30 de rachete cu o singură salvă

Potrivit declarațiilor acesteia, două dintre submarine fac tranziția interflote de la Marea Baltică în Oceanul Pacific, dar pot fi menținute în cadrul grupării din Marea Mediterană.

După cum a anunțat anterior agenția Tass, este vorba despre submarinele Petropavlovsk-Kamchatsky și Volkhov. Împreună cu acestea a venit din Marea Baltică în Marea Mediterană și submarinul Krasnodar al Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), după ce a fost supus unui proces de reparații planificate.

Alte două submarine ale FRMN se aflau și anterior în compunerea escadrei din Marea Mediterană. În total, cele cinci submarine Proiect 636.3 pot să lanseze, la o singură salvă, 30 de rachete de croazieră de tip Kalibr.

În prezent, efectuează transferul interflote din Marea Baltică în Oceanul Pacific și corveta purtătoare de rachete Gremiascii, Proiect 22385.

Un submarin va reveni în Marea Neagră

De regulă, Rusia menține în cadrul Grupării navale operative a Forțelor Navale din Marea Mediterană două submarine Proiect 636.3 ale FRMN, care sunt staționate în portul sirian Tartus. În prezent, în misiune se află submarinele Stary Oskol și Rostov pe Don.

Situația creată acum cu prezența în zonă a cinci submarine de acest tip este una temporară și va dura, probabil o perioadă scurtă de timp. Cele două submarine ale Flotei din Oceanul Pacific își vor continua deplasarea către punctul de dislocare permanentă, urmând să traverseze Canalul Suez.

În același timp, cel puțin unul din cele trei submarine ale FRMN aflate în prezent în Marea Mediterană va reveni în Marea Neagră, unde, în prezent, se află submarinele Kolpino și Veliky Novgorod. Acestea din urmă sunt singurele din cele șase submarine ale FRMN, care nu au ajuns încă la reparații la Șantierul Naval din Kronștadt.

Este posibil însă, ca înaintea dispersării, submarinele rusești să desfășoare activități comune de pregătire pentru luptă în estul Mării Mediterane, împreună cu alte nave de luptă și auxiliare din cadrul Grupării navale operative a Forțelor Navale.

 

author avatar
Tudor Borcea
393 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger