AcasăȘTIRI EXTERNEProtestele din „orașul iPhone” ar putea reduce producția cu 6 milioane de...

Protestele din „orașul iPhone” ar putea reduce producția cu 6 milioane de unități

Protestele din „orașul iPhone” ar putea reduce producția cu 6 milioane de unități / Foto: printscreen

Tensiunile de la cea mai mare fabrică de iPhone din lume, din Zhengzhou, în centrul Chinei, ar putea duce la un deficit de producție de șase milioane de iPhone-uri în acest an.

 

Protestele și situația tensionată de la uriașa fabrică din Zhengzhou, în China, ar putea duce la un deficit de producție de șase milioane de iPhone-uri în acest an, a anunțat  Bloomberg, pe baza unor surse apropiate.

Politica „zero Covid-10”, bombă pentru producție

Această cifră, care este o estimare, ar putea varia în continuare și va depinde de capacitatea subcontractantului taiwanez al Apple, Foxconn, de a readuce muncitorii la muncă.

Proteste violente ale muncitorilor au izbucnit săptămâna trecută la fabrica Foxconn, care are peste 200.000 de angajați și este supranumită „orașul iPhone”. Muncitorii au protestat împotriva politicii „zero Covid-19”, care afectează uzina, dar și împotriva salariilor neplătite.

Compania care asamblează iPhone-urile Apple Inc. și-a cerut scuze joi pentru o dispută salarială care a declanșat proteste ale angajaților la această fbrică unde controalele antivirus au încetinit producția.

Angajații s-au plâns că Foxconn Technology Group a modificat termenii salariilor oferite pentru a-i atrage la fabrica din orașul Zhengzhou, situat în centrul țării. Foxconn încearcă să refacă forța de muncă după ce angajații au plecat luna trecută din fabrică din cauza plângerilor privind condițiile nesigure.

Videoclipurile de pe rețelele de socializare arată polițiști în costume albe de protecție lovind cu picioarele și cu bâtele muncitorii în timpul protestului care a izbucnit marți și a durat până a doua zi.

Fabrica produce cea mai mare parte a iPhone 14 Pro și Pro Max, cele mai populare două modele ale mărcii Apple.

author avatar
Tudor Borcea