AcasăȘTIRI EXTERNEProteste uriașe în Orașul Sfânt. Netanyahu, somat să plece! „Ministrul crimei”

Proteste uriașe în Orașul Sfânt. Netanyahu, somat să plece! „Ministrul crimei”

Mii de israelieni au protestat pe străzi sâmbătă, cerând demisia premierului Benjamin Netanyahu, acuzat de corupţie şi de proastă gestionare a pandemiei de coronavirus şi a crizei economice generate de aceasta.

S-a lăsat cu multe arestări, notează The Guardian. Potrivit unui purtător de cuvânt al poliției israeliene, duminică, la primele ore, 16 protestatari au fost arestați pentru că au refuzat să încheie protestul împotriva premierului. În plus, câțiva au aruncat cu pietre în mașini și au atacat o echipă de jurnaliști, potrivit presei locale. S-a estimat că cel puțin 10.000 de oameni au participat la demonstrație în centrul Ierusalimului, sâmbătă seara, deși a fost greu de măsurat adevărata dimensiune a protestului.

Protestatarii au luat cu asalt reședințele premierului

Mii de oameni au mers pe străzi, fluturând steagurile israeliene și suflând în goarne. Alții au ținut pancarte pe care scriau „ministrul crimei” și „mergi la închisoare”.

Mai mulţi protestatari s-a adunat şi în faţa reşedinţei liderului în vârstă de 70 de ani din Ierusalim, unde organizatorii au raportat prezenţa a mii de oameni care i-au cerut demisia. De asemenea, israelienii au demonstrat şi în faţa reşedinţei particulare a premierului din Cezareea, în apropiere de Tel Aviv, precum și în zeci de intersecții din toată țara.

Netanyahu, inculpat pentru corupţie într-o serie de dosare

De mai multe săptămâni, protestatarii îşi strigă nemulţumirea faţă de premierul Netanyahu, inculpat în noiembrie 2019 pentru corupţie, fraudă şi abuz de încredere. Confruntat cu valul de nemulţumire al populaţiei, premierul Netanyahu, aflat la putere din 2009, a acuzat sâmbătă canalele de televiziune 12 şi 13 că „fac propagandă pentru protestatarii anarhişti de stânga” prin acoperirea mediatică pe larg a mitingurilor acestora.

„Încearcă cu disperare să otrăvească publicul pentru a da jos un prim-ministru de dreapta puternic”, susţine Likud, partidul premierului Netanyahu, într-o postare pe Twitter preluată de premier. Acesta a mai acuzat, de asemenea, „mass-media că ignoră natura violentă a protestelor şi apelurile la uciderea premierului şi a familiei sale”.

author avatar
Andreea Vlad
216 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Donald Trump îşi împarte campania electorală pe criterii rasiale. Anunţ uluitor despre fotografia sa judiciară (VIDEO)

Donald Trump încearcă o răsturnare de situaţie. Vrea să-şi transforme dezavantajele în avantaje. Fostul preşedinte încearcă un tertiplu prin care fotografia sa judiciară să...

Ce salarii se dau la Lidl în 2024. Supermarketul caută angajaţi. Pachetul de bonusuri „rotunjeşte” leafa

Companiile de pe piaţa din retail, din România, se află mereu în căutare de noi angajaţi. Lidl caută oameni în permanenţă. Supermarketul se prezintă...