AcasăȘTIRI EXTERNEProstituata preferată a lui Hunter Biden, plătită cu 20.000 de dolari din...

Prostituata preferată a lui Hunter Biden, plătită cu 20.000 de dolari din banii contribuabililor! Este incredibil când a primit banii!

Prostituata lui Hunter Biden, plătită din banii contribuabililor. Lovitură finală pentru președintele SUA

Prostituata favorită a lui Hunter Biden din Las Vegas a primit peste 20.000 de dolari din stimulentele federale imediat după ce președintele Joe Biden și-a preluat mandatul.

Cheryl Deboves a primit 20.207 dolari în cadrul Programului de protecție a salariilor (Paycheck Protection Program – PPP) pentru firma sa individuală, conform arhivelor federale raportate pentru prima dată de Daily Wire.

Împrumut pentru „artiști, scriitori și interpreți independenți”

I s-a acordat un împrumut pentru „artiști, scriitori și interpreți independenți” pentru „afacerea sa deținută de o femeie albă” care „a angajat cel puțin o persoană în timpul perioadei de împrumut aplicabile”, potrivit sursei citate.

Împrumutul federal a fost emis prin intermediul Capital Plus Financial, LLC, în aprilie 2021, la scurt timp după ce tatăl lui Hunter a devenit președinte, și a fost achitat sau iertat doar șase luni mai târziu, au arătat înregistrările.

„Statutul acestui împrumut este raportat de către SBA (Small Business Administration) ca fiind „Plătit integral”, ceea ce include atât împrumuturile rambursate, cât și cele care au fost complet iertate de la rambursare în conformitate cu orientările PPP”, a raportat FederalPay, scrie The Daily Caller. „Statutul împrumutului a fost actualizat ultima dată de SBA în octombrie 2021”.

Pe cererea PPP a lui Deboves, aceasta a declarat că împrumutul va fi folosit în principal pentru salarii, 20.205 dolari fiind alocați pentru salariu și 1 dolar pentru utilități, potrivit înregistrărilor federale.

Un alt împrumut PPP a fost distribuit unei alte femei care folosea aceeași adresă ca și prostituata lui Biden, arată documentele. Melissa Underbrink a primit 5.075 de dolari dintr-un împrumut federal „Self-employed Individual” de la Benworth Capital în mai 2021. Împrumutul ei este listat ca fiind „în curs”.

„M-am dus la Walmart să iau ace, iubitule”

Deboves a fost una dintre prostituatele din Las Vegas care apare în laptopul lui Hunter Biden, inclusiv într-un schimb de mesaje în care Deboves i-a scris în august 2018 lui Hunter că preferințele sale sexuale sunt exagerate, potrivit Daily Wire.

„Sincer, iubitule, problema este că ai prea multe fete acolo”, a spus Deboves, potrivit Daily Wire. Hunter o întreabă pe Deboves: „WTF babe where are you”, într-o conversație ulterioară în care ea a recunoscut că a cheltuit banii lui Biden pentru a cumpăra heroină, potrivit aceleiași surse. „Îmi pare foarte rău, ascultă, nu încerc să profit de tine, dar am cheltuit toți banii pe care mi i-ai dat”, a spus ea.  „M-am dus la Walmart să iau ace, iubitule”.

500.000 de dolari pentru galeria „artistului” Hunter

Pe de altă parte, galeria de artă Georges Berges care reprezintă operele lui Hunter Biden a primit un împrumut federal de 500.000 de dolari în cadrul asistenței pentru dezastre Covid-19 și a împrumuturilor PPP, a relatat New York Post.

Galeria a primit un împrumut de asistență pentru dezastre SBA de 150.000 de dolari în 2020. Apoi a fost „revizuit” cu încă 350.000 de dolari în iulie 2021, primul an în care Joe Biden a fost președinte. SBA a acordat două împrumuturi PPP în valoare totală de aproape 80.000 de dolari în aprilie 2020 și februarie 2021, potrivit NY Post.

author avatar
Tudor Borcea