AcasăȘTIRI EXTERNEProf. dr. Coșea: ”Europa va ajunge la un compromis cu Rusia”

Prof. dr. Coșea: ”Europa va ajunge la un compromis cu Rusia”

Putin dă fiori Europei

Europa are nevoie de gazul rusesc, la fel cum și Rusia are nevoie să-l exporte, ne spune prof. dr. Mircea Coșea, care crede că se va ajunge la un compromis între cele două părți. Gazul lichefiat al americanilor nu este o soluție viabilă, iar energiile alternative necesită timp și investiții foarte mari, fiind nevoie de circa 20 de ani pentru ca UE să-și obțină independența energetică, ne mai spune analistul economic.

O renunțare la gazul rusesc este imposibilă pentru Europa, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu, susține prof. dr. Mircea Coșea, analist economic și fost ministru de stat. Acesta arată că refuzul Germaniei de a renunța la gazele rusești este foarte realist.

”Mai devreme de 3-5 ani nu se poate obține o eliberare de acest import, care se va reduce treptat, dar nu în măsura în care Europa să se poată lipsi de gazul rusesc. Cheltuielile pentru a trece la o altă formă de energie sunt extrem de mari, dovadă că s-a mers cu un pas înapoi, s-a revenit la cărbune, nu s-a mers înainte, într-un ritm accelerat, spre alte forme de energie, pentru că nu se poate, este foarte complicat să faci asta. O lovitură puternică pe care o va primi Rusia la exportul de petrol și gaze, și nu numai Rusia, va fi în măsura în care cel mai mare consumator de petrol, industria auto, va reuși să accelereze ritmul de trecere la hidrogen sau la mașinile electrice”, ne-a declarat prof. dr. Mircea Coșea.

Potrivit acestuia, lucrurile nu merg chiar așa de bine în direcția aceasta, pentru că cele mai mari investiții pe care Germania le-a făcut în automobilele electrice sunt în Rusia, la fel și în cazul Franței, ceea ce înseamnă o cădere a Europei, care va traversa o perioadă extrem de proastă. ”Succesele economice ale Europei de după al Doilea Război Mondial, trebuie să recunoaștem, s-au bazat pe energia ieftină din Rusia. Toate progresele pe care le-au făcut Germania, Țările de Jos, Franța, Italia au fost făcute datorită energiei ieftine. Dacă energia era scumpă nu avansau atât de rapid, iar nivelul de trai nu era atât de ridicat în Uniunea Europeană. Deci trecerea la un alt model este foarte complicată și foarte costisitoare”, ne-a precizat prof. dr. Mircea Coșea.

Independența, abia după 20 de ani

Europa va mai avea nevoie de importurile de gaz încă 20 de ani de acum încolo, astfel că este foarte posibil să se ajungă la un acord, ne spune prof. dr. Mircea Coșea.

”Până la urmă, eu cred că se va ajunge la un compromis în care și unii și alții vor mai ceda, pentru că acest export de gaze al Rusiei spre Europa este și o sursă importantă de venituri pentru ruși, nici ei nu pot renunța atât de repede. Poate se va ajunge la un acord, prin care să continue, măcar pe o perioadă de 10-20 de ani să mențină exportul de gaz, pentru că și Rusia are nevoie de el, și Europa are nevoie de el. Gazele lichefiate de la americani costă foarte mult. Exportul din SUA va continua să se extindă, dar nu într-un ritm extraordinar. Americanii au interesul ca să vândă gazul ăsta, însă Europa trebuie să facă instalațiile pentru preluarea gazului lichefiat”, a afirmat fostul ministru de stat, prof. dr. Mircea Coșea. Acesta consideră că nu este în interesul Uniunii Europene să schimbe dependența cu o altă dependență, mai ales că UE și-a declarat intenția de a-și obține independența energetică, cu energiile alternative care cer timp.

Ruble pentru gaze

Anunțul lui Vladimir Putin despre impunerea rublei la vânzarea gazelor a bulversat țările europene, care consideră că măsura nu ar fi aplicabilă. ”Este însă o formă de a impune și de a arăta într-o anumită măsură că există o putere economică, care se bazează pe o rublă forte. Există și un calcul care ar aduce un anumit avantaj, pentru că plata în ruble înseamnă pregătirea unei acțiuni masive de cumpărare de ruble, dar este un lucru greu de realizat. Asta ar însemna până la urmă o întărire a poziției Rusiei, pentru că este nu numai cea care livrează gaze, ci și cea care își impune valuta pe piața internațională în acest export de gaz”, ne-a mai declarat prof. dr. Mircea Coșea.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.509 afisari

7 COMENTARII

  1. Nu vreau sa atac in vreun fel pe Mircea Cosea dar treaba cu 20de ani dependenta de Rusia e nerealista.Ai nevoie de cel mult 4-5ani sa organizezi productie de hidrogen problema este insa cine finanteaza toata chestia

  2. Daca aceste contracte au fost incheiate in euro nu poate o parte(daca nu a prevazut in contract) sa schimbe moneda precum.sosetele.Maine poate vrea in dolari…cash…Contractul trebuie respectat sau….vor fi despagubiri…internationale.

  3. Bun hidrogenul asta poate visati sa va ejectati pe o alta planeta ,poate Venus ,Marte sau Jupiter.Sa nu uitati mastile anti covid.

  4. Vai de capul ei de europa , sa ajunga biden care nu mai urca niste scari de avion da vina sa le zica ca el e seful nom si ca o sa le afuca gaze el in punga sa traiasca??!!! Sa se jeleasca singura pt idioteniile care le accepta cand o sa i faca praf si china cu matetiile prime!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger