AcasăȘTIRI EXTERNESituație halucinantă în Spania! 1800 de sate cu un singur locuitor! Cum...

Situație halucinantă în Spania! 1800 de sate cu un singur locuitor! Cum e posibil așa ceva?

Problemă pentru serviciile publice din Spania: 1.800 de sate cu un singur locuitor. „Agonia rurală”/ Foto: npr.org

Cu toate acestea, aceste localități aproape deșertice trebuie să beneficieze de servicii publice.

Dincolo de aglomerațiile turistice din Madrid sau Barcelona, există o Spanie mai puțin cunoscută. Conform datelor unui recensământ național, Spania are mai mult de 1.800 de localități cu un singur locuitor. Această situație este o durere de cap pentru autoritățile locale și un simptom al „agoniei rurale” a țării, cum este denumit acest fenomen.

Satele abandonate sunt în comunitățile autonome Galicia și Asturias

Mass-media spaniolă precizează că majoritatea acestor sate abandonate se află în comunitățile autonome Galicia și Asturias.

Acestea sunt în principal parohii, mici nuclee rurale care istoric au depins de entități mai mari (consilii). Acolo unde înainte 20 de persoane dependente de agricultură sau de creșterea animalelor, care trăiau în gospodării mici de cinci case, astăzi există un ultim locuitor foarte în vârstă sau un ultim țăran care a moștenit exploatarea și a decis să continue cu ea.

Totuși, satele și alte cătune aflate în această situație constituie o problemă spinoasă pentru autoritățile locale. Pentru că trebuie să asigure puținilor localnici rămași un serviciu minim, să le furnizeze energie electrică, ridicarea gunoiului și trecerea mijloacelor de transport în comun.

Există, de asemenea, grupuri mici de locuințe, chiar și locuințe izolate, transformate în pensiuni, centre de agrement și de activități în aer liber sau chiar cazări de lux.

Telemunca, soluția salvatoare?

Multe municipalități încearcă totuși să reînvie aceste localități izolate – o speranță generată de creșterea muncii de la distanță, accelerată de pandemia Covid-19. Pentru a face acest lucru, ele nu ezită să renoveze casele vechi sau să faciliteze instalarea potențialilor noi locuitori, scrie Le Point.

Telemunca, favorizată de pandemie, ar putea fi vesta de salvare a acestor localități aflate pe moarte. Atâta timp cât există un locuitor, infrastructura și serviciile sunt menținute, oricât de degradate ar fi acestea. Odată ce satul este pustiu, devine mult mai dificil de reînviat”, explică El Confidencial.

Pentru a face acest lucru, multe municipalități finanțează renovarea caselor vechi și oferă tot felul de facilități noilor veniți.

Cu toate acestea, dificultățile de conectare la Internet, în special în cele mai îndepărtate zone ale țării, rămân „principalul obstacol atunci când vine vorba de atragerea familiilor sau a întreprinzătorilor”.

author avatar
Tudor Borcea
801 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger