AcasăȘTIRI EXTERNEPrințul Philip lasă în urmă o declarație controversată: ”Aș vrea să mă...

Prințul Philip lasă în urmă o declarație controversată: ”Aș vrea să mă întorc ca un virus mortal!”

Prințul Philip lasă în urmă o declarație controversată: ”Aș vrea să mă întorc ca un virus mortal!” (sursa foto: twitter.com/RoyalFamily)

Prințul Consort Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a murit, vineri, 9 aprilie, la vârsta de 99 de ani. În urma sa rămân amintirile celor dragi, fotografii de la evenimente importante din cadrul Familiei Regale britanice, dar și un citat cu o declarație controversată a Prințului Philip, care, în contextul decesului său, dar și al pandemiei COVID, s-a rostogolit pe Internet.

Este vorba despre o declarație datând de acum peste trei decenii, și anume din 1988, în care Ducele de Edinburgh vorbise de reîncarnare. „În cazul în care mă voi reîncarna, aș vrea să mă întorc ca un virus mortal, pentru a contribui cu ceva la rezolvarea suprapopulării”, ar fi spus soțul Reginei Elisabeta a II-a, citatul fiind menționat într-un articol datând din 2009 al cunoscutei publicații The Guardian, citat de Business Insider. Se face trimitere la un material de presă ce conține unele dintre cele mai controversate afirmații ale Prințului Philip.

Interviul revine în atenția lumii întregi, în plină criză generată de COVID-19

Spusele Prințului Philip revin în atenție în contextul dificil prin care trece o lume întreagă, de mai bine de un an de zile, de când au apărut problemele aduse de noul coronavirus.
Nu sunt de trecut cu vederea temerile legate de pandemia de COVID-19, discuțiile ce țin de vaccinarea antiCovid în Europa, dar nu numai, precum și de situațiile îngrijorătoare care au apărut în cazul unor pacienți care s-au vaccinat împotriva COVID-19, inclusiv de cazurile de tromboză semnalate în cazul vaccinului de la compania brotanică AstraZeneca – VEZI DETALII AICI și AICI.

Un lucru e cert: toată lumea se întreabă când anume se va încheia această pandemie și când se va reveni la ”normalitatea” de dinaintea COVID-19.


Funeraliile Prințului Philip vor avea loc sâmbătă

În tot acest context, Familia Regală britanică se pregătește de marea despărțire de Ducele de Edinburgh. Soțul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii va fi înmormântat sâmbătă, pe 17 aprilie, la Windsor, funeraliile urmând să se desfășoare într-un cadru restrâns.

De altfel, încă de zilele trecute s-a aflat că Prințul Harry a revenit în Anglia, pentru a participa la funeraliile bunicului său.

author avatar
Andrei Coman