AcasăȘTIRI EXTERNEPrima țară din lume care prescrie țigara electronică ca dispozitiv medical

Prima țară din lume care prescrie țigara electronică ca dispozitiv medical

Guvernul britanic a deschis calea vineri, 29 octombrie, pentru prescrierea de țigări electronice de către sistemul public de sănătate, pentru fumătorii care doresc să abandoneze viciul tutunului în Anglia.

Potrivit Ministerului Sănătății, Marea Britanie ar putea deveni astfel prima din lume care prescrie țigara electronică ca dispozitiv medical.

Teste „extrem de riguroase”

Producătorii își pot prezenta acum produsele agenției britanice pentru produse de sănătate, MHRA, pentru a trece prin aceleași procese de aprobare ca și medicamentele, a declarat ministerul britanic într-un comunicat.

În caz de aprobare, medicii „ar putea decide de la caz la caz dacă este oportun să prescrie o țigară electronică pacienților pentru a-i ajuta să renunțe la fumat”, se spune în text.

Dacă țigările electronice „conțin nicotină și nu sunt lipsite de riscuri”, guvernul britanic subliniază că sunt mai puțin dăunătoare decât tutunul, pe baza unor studii britanice și americane.  O țigară electronică aprobată din punct de vedere medical ar trebui să fie supusă unor teste de siguranță „și mai riguroase”, subliniază ministerul.

64.000 de decese într-un an

Fumatul este principala cauză a deceselor premature evitabile – aproape 64.000 de decese în Anglia în 2019 – și, în timp ce fumatul a înregistrat scăderi în Marea Britanie, Anglia are încă 6,1 milioane de fumători, scrie Le Figaro. Subliniind disparitățile semnificative în ceea ce privește fumatul dintre regiunile dezavantajate și cele bogate, guvernul lui Boris Johnson include această inițiativă în „reechilibrarea” țării promisă de premierul conservator.

author avatar
Tudor Borcea