AcasăȘTIRI EXTERNEPresiuni asupra Chinei să nu ajute Rusia. Mai mulți oficiali chinezi, interziși...

Presiuni asupra Chinei să nu ajute Rusia. Mai mulți oficiali chinezi, interziși în SUA

Antony BlinkenSummit NATO București 2022. Antony Blinken, despre parteneriatul România-SUA: „Avem o alianță de neclintit”

Statele Unite au interzis luni intrarea pe teritoriul țării a unui număr neprecizat de responsabili chinezi, implicați în „acte represive” împotriva grupurilor minoritare etnice și religioase.

Șeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a anunţat într-un comunicat că a impus „restricţii de viză unor responsabili din Republica Populară Chineză suspectaţi de a fi responsabili sau complici la politici sau măsuri vizând reprimarea unor lideri religioşi sau spirituali, membri ai grupurilor etnice minoritare, disidenţi, apărători ai drepturilor omului, jurnalişti, sindicalişti, activişti ai societăţii civile şi manifestanţi paşnici din China sau din străinătate”.

„Statele Unite resping eforturile oficialilor Chinei de a hărțui, intimida, supraveghea și răpi membrii grupurilor minoritare etnice și religioase, inclusiv cei care caută siguranță în străinătate, și pe cetățenii americani care vorbesc în numele acestor populații vulnerabile”, mai arată Departamentul de Stat.

Tensiuni pe axa Washington-Beijing

Washingtonul nu a precizat numărul responsabililor vizaţi, nici identitatea sau rangul acestora. Comunicatul american, foarte vag, nu explică nici ce anume a determinat aceste măsuri punitive.

Acestea intervin într-un moment în care preşedintele american Joe Biden încearcă să facă presiuni asupra Beijingului pentru a-şi folosi influenţa pe lângă Rusia cu scopul de a pune capăt invaziei Ucrainei sau cel puţin pentru a se abţine să acorde vreun ajutor Moscovei.

La sfârșitul anului trecut, Statele Unite au adoptat sancţiuni economice împotriva unor companii de biotehnologie şi de înaltă tehnologie chineze, pe care le acuză că au o contribuţie la amplificarea supravegherii minorităţii uigure din provincia Xinjiang din China.

author avatar
Andreea Vlad