AcasăȘTIRI EXTERNEPreședintele Siriei, Bashar al-Assad, testat pozitiv cu Covid-19

Președintele Siriei, Bashar al-Assad, testat pozitiv cu Covid-19

Bashar al-assadPreședintele Siriei, Bashar al-Assad, testat pozitiv cu Covid-19

Președintele sirian Bashar al-Assad și soția acestuia, Asma, au fost diagnosticați cu Covid-19. Cei doi vor continua să lucreze de acasă, unde vor sta în izolare între două și trei săptămâni, transmit reprezentanții lor.

Bashar al-Assad și soția sa au fost testați PCR după ce au început să prezinte simptome specifice infectării cu coronavirus, potrivit unui comunicat scurt.

„Au o stare de sănătate bună și stabilă și își vor continua munca în timpul perioadei de izolare la domiciliu, care va dura două sau trei săptămâni”, se arată în comunicatul președinției.

Bashar al-Assad conduce Siria din 2000, an în care a preluat puterea de la tatăl său. Regimul său dictatorial se află în mijlocul unui sângeros război civil care durează deja de aproape 10 ani și care a dus la o accentuată criză a refugiaților, la distrugeri și pierderi imense de vieți omenești, potrivit Agerpres.

Conform site-ului worldometers, de la începutul pandemiei, Siria a înregistrat oficial aproape 16.000 de cazuri de coronavirus și peste 1.000 de morți.

author avatar
Andreea Vlad
252 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger