AcasăȘTIRI EXTERNEPremiile Oscar. „Everything Everywhere All at Once”, cel mai bun film. Lista...

Premiile Oscar. „Everything Everywhere All at Once”, cel mai bun film. Lista câștigătorilor – VIDEO

sursa foto: Facebook/Everything Everywhere All At Once

S-au aflat câștigătorii râvnitelor statuete la gala Oscarurilor din acest an. Filmul „Everything Everywhere All at Once” este, în mod categoric, marele câștigător al celei de-a 95-a gale de decernare a premiilor Oscar. Pelicula a obținut nu mai puțin de șapte trofee, inclusiv la categoria „cel mai bun film”.

Cea de-a 95-a gală de decernare a premiilor Oscar a avut loc duminică seară la Dolby Theatre din Los Angeles. Iar ceremonia a fost prezentată de actorul Jimmy Kimmel, care s-a aflat pentru a treia oară în această postură. Gala a fost transmisă în direct în Statele Unite de postul de televiziune ABC.



Pe lista câștigătorilor la gala Oscar 2023 figurează numele lui Brendan Fraser, care a obținut trofeul la categoria cel mai bun actor în rol principal, cel al lui Michelle Yeoh, desemnată cea mai bună actriță în rol principal. Ke Huy Quan a fost laureatul categoriei cel mai bun actor în rol secundar, iar Jamie Lee Curtis a obținut statueta pentru cea mai bună actriţă în rol secundar. „Avatar: The Way Of Water” a triumfat la categoria cele mai bune efecte vizuale.


Iată lista completă a premiilor decernate la gala Oscar 2023, conform agerpres.ro:

Cel mai bun film: „Everything Everywhere All at Once”

Cea mai bună regie: Daniel Kwan şi Daniel Scheinert („Everything Everywhere All at Once”)

Cel mai bun actor în rol principal: Brendan Fraser („The Whale”)

Cea mai bună actriţă în rol principal: Michelle Yeoh („Everything Everwhere All at Once”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Ke Huy Quan („Everything Everywhere All at Once”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Jamie Lee Curtis („Everything Everywhere All at Once”)

Cel mai bun lungmetraj internaţional: „All Quiet On The Western Front” (Germania)

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „Pinocchio”

Cea mai bună scenografie: „All Quiet On The Western Front”

Cel mai bun scenariu adaptat: „Women Talking”

Cel mai bun scenariu original: „Everything Everywhere All at Once”

Cea mai bună imagine: „All Quiet On The Western Front”

Cel mai bun montaj: „Everything Everywhere All at Once”

Cea mai bună coloană sonoră: „All Quiet On The Western Front”

Cel mai bun cântec original: „Naatu Naatu” (M.M. Keeravaani şi Chandrabose pentru filmul „RRR”)

Cel mai bun sunet: „Top Gun: Maverick”

Cele mai bune efecte vizuale: „Avatar: The Way Of Water”

Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: „The Whale”

Cele mai bune costume: „Black Panther: Wakanda Forever”

Cel mai bun scurtmetraj animat: „The Boy, the Mole, the Fox and the Horse”

Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: „An Irish Goodbye”

Cel mai bun lungmetraj documentar: „Navalny”

Cel mai bun scurtmetraj documentar: „The Elephant Whisperers”

Premii onorifice: Euzhan Palcy, Diane Warren, Peter Weir

Premiul umanitar Jean Hersholt: Michael J. Fox.

author avatar
Andrei Coman