Premierul polonez a acuzat Uniunea Europeană că a îndreptat „o armă spre tâmpla” țării sale, cerându-i să-și anuleze reformele judiciare și amenințăndu-o cu sancțiuni, într-un interviu publicat luni , 25 octombrie, de Financial Times.
Polonia este angajată într-o confruntare acerbă cu UE din cauza unei serii de reforme judiciare controversate. Bruxelles consideră că aceste reforme împiedică libertățile democratice, însă guvernul populist naționalist de la Varșovia susține că sunt necesare pentru eradicarea corupției în rândul judecătorilor.
Un al treilea război mondial evocat
În Financial Times, premierul Mateusz Morawiecki a îndemnat UE să anuleze cererea adresată Curții Europene de Justiție de a impune o amendă Poloniei din cauza acestor reforme. „ Ar fi cel mai înțelept lucru pe care l-ar putea face. Pentru că atunci nu am mai discuta cu un pistol îndreptat spre tâmplă”, a spus el.
Întrebat dacă Polonia s-ar putea opune cu veto unor proiecte importante ale UE ca răzbunare, el a răspuns: „Ce se va întâmpla dacă Comisia Europeană începe al treilea război mondial? Dacă o va face, ne vom apăra drepturile cu toate armele pe care le avem”.
La începutul acestei luni, Curtea Constituțională a Poloniei a decis că anumite domenii ale dreptului european erau incompatibile cu Constituția țării. O decizie care a ridicat temerile că Polonia va părăsi Uniunea Europeană.
Într-un comentariu sarcastic pe Twitter, fostul președinte al Consiliului European și astăzi lider al celui mai mare partid de opoziție din Polonia, Donald Tusk, a reacționat la interviul prim-ministrului ironizând perspectiva unui „al treilea război mondial cauzat de conflictul dintre Polonia și UE”, scrie Le Figaro.
Săptămâna trecută, la summitul liderilor UE de la Bruxelles. Mateusz Morawiecki a spus că Polonia este „pregătită pentru dialog”, dar nu va acționa „sub presiunea șantajului”. Mai mulți lideri UE prezenți la summit au insistat ca Bruxelles-ul să nu elibereze cele 36 de miliarde de euro din fonduri de stimulare post-pandemie așteptate de Polonia, până când problema nu va fi rezolvată.
Diferendul a fost cauzată în special de hotărârea Varşoviei, în 2018, de a crea o cameră disciplinară în cadrul Curţii Supreme poloneze, justiția europeană estimînd-o ilegală pentru că nu garantează independenţa şi imparţialitatea judecătorilor.